Uh, uh, Debeljuh, un fâs în văzduh…

2
938

Cei de la Telekomsport au anunţat că Universitatea Craiova îl doreşte pe croatul Gabriel Debeljuh, de la Hermannstadt. Cică aşa ar fi anunţat italienii de la tuttomercatoweb. Şi restul presei de la noi s-a repezit să preia ştirea. Iar în această perioadă, orice zvon este devorat, evident. Numai că site-urile de la noi nici măcar n-au încercat să vadă dacă tutomercatoweb a dat această ştire. Au înghiţit-o aşa, nemestecată, că tot era stricată. Da, stricată, fiindcă informaţia fusese oferită de site-ul italian, dar acum vreo 3 luni! Şi în ea se spunea că Debeljuh mai era dorit şi de Dinamo şi de Steaua, precum şi de echipele Gaziantep şi Bursa, din Turcia. Adică pe Debeljuh l-ar mai vrea o echipă din Liga I care este aproape de faliment şi una din Liga a 4-a! O ştire clasică “de impresar”, adică strecurată de vreun agent către un prieten din mass-media, pentru a-i creşte cota unui jucător. E amuzant cum “speculează” presa de la noi o astfel de informaţie, o  pe care-l citează însă atât de preteţios, ca nişte “profesionişti”, ca nişte ziarişti veritabili, care nu fac rabat de la etică şi resepectă deontologia. Hahaha!

Debeljuh are 23 de ani şi 10 goluri pentru Hermannstadt în acest sezon. Înainte, el jucase într-o ligă de amatori, în Italia. A arătat ceva calităţi şi nu ar fi deloc neptrivit să fie luat în calcul de Craiova, ca back-up pentru Koljic. Şi poate chiar este, la nivel de interes, nu neapărat de negociere. Numai că am văzut şi preţul promovat de Iuliu Mureşan, oficialul lui Hermannstadt. Nu mai puţin de 1 milion de euro, în debut de criză economică. E jenant să promovezi o asemenea sumă, când ştii foarte bine că ai fi fericit să ţi se ofere şi 100 de mii acum pe un astfel de jucător. Dar probabil că Iulică Mueşan şi Răzvănel Zamfir, uşchiţi de la CFR, sunt disperaţi că vor rămâne fără job, fiindcă şi e greu de crezut că echipa sibiană va supravieţui. Aşa cum va fi cazul majorităţii echipelor susţinute de municipalităţi. Într-o perioadă în care banul public ar trebui drămuit şi utilizat cu mare atenţie, e greu de crezut că va mai accepta cineva, în anii următori, să fie plătiţi jucători de duzină de afară cu mii sau zeci de mii de euro din bugetul local. Iar în urbea de pe Cibin fotbalul este mai degrabă copilul vitreg, baschetul fiind sportul-rege.

2 COMENTARII

  1. Deci tu critici presa insa vad ca nu ti-ai facut temele prea bine. Ceva mai multa informare nu ar strica.
    1. Echipa sibiana nu este sustinuta de municipalitate. ZERO, atat a primit echipa de la primarie. Modul si conditiile in care trebuiau cheltuiti banii primiti de la primarie i-a facut pe oficialii echipei sibiene sa renunte la acest ajutor.
    2. Aerele de superioritate nu dau bine. Daca Hermannstadt ar trebui sa fie multumita cu 100.000 euro voi de ce nu il vindeti pe Koljic pe aceeasi suma? Pai vezi? Nu-ti convine ! Compara statistica celor 2 jucatori. Sa dai 10 goluri(si nu de prin penalty-uri ca altii) la o echipa mica e un lucru mare. Iar campionatul nu s-a finalizat inca.

Comments are closed.