Aproape 6.000 de craioveni vor primi pachete de alimente cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Produsele sunt achiziţionate de Primăria Craiova şi vor fi distribuite de către voluntari, începând de mâine.
Potrivit Primăriei Craiova, de aceste alimente vor beneficia 5.850 persoane cu vârsta de peste 65 ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, vizate de prevederile Decretului nr. 195 din 16.03.2020, emis de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, O.U.G nr. 1/1999, art. 8 din Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020 și art. 2 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, cât și beneficiarii Programului social „SOLIDARITATE” al municipalităţii: persoanele încadrate într-un grad de handicap, neinstituţionalizate; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, fără a se ține cont de vârstă și tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz din pensii și/sau venituri nete cumulate sunt cel mult egale cu 710 lei/lună; persoanele beneficiare de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără niciun venit, cu vârsta peste 60 de ani.
Pachetele distribuite pentru fiecare beneficiar includ următoarele produse: 2 kg făină de panificație de tip 000, ambalată în pungi de 1 kg fiecare; 2 kg mălai Cal. I ambalat în pungi de 1 kg fiecare; 2 kg orez cu bobul lung ambalat în pungi de câte 1 kg fiecare; 1 kg zahăr tos alb ambalat în pungi de 1 kg; 2 litri ulei rafinat de floarea soarelui, pentru gătit îmbuteliat în recipient din plastic PET de 1 litru fiecare; 1 pungă paste făinoase scurte ambalate în pungi de 0.400 kg.
Distribuirea pachetelor alimentare, care începe de mâine, marţi, se va realiza de către personalul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova, cu sprijinul asociațiilor de voluntari- Asociația Studenților Facultății de Științe Sociale Craiova; Asociația Studenților din Facultatea de Litere Craiova; Asociația Sportivă Ride Racing Team Ciclism Craiova și Asociația Partida Romilor ”Pro Europa” Filiala Dolj, ca urmare a contractelor de parteneriat încheiate, în conformitate cu procedura internă aprobată.
Pentru achiziția produselor alimentare, care a fost împărțită pe șase loturi, s-a alocat suma de 270.000 lei de la bugetul local. În urma procedurii de achiziţie, valoarea finală de achiziție a fost însă de 188.106,76 lei.