Semifinalele Champions League:
Bayern Munchen (Germania) – Real Madrid (Spania)
Liverpool (Anglia) – AS Roma (Italia).
Bayern şi Real s-au întâlnit de 20 de ori şi a fost o singură remiză, 10 victorii pentru Real şi 9 pentru bavarezi. Cele două s-au întâlnit în ultimele două sezoane de Champions League, de fiecare dată impunându-se Madridul, care a şi cucerit ultimele două trofee.
Liverpool a învins AS Roma în finala Cupei Campionilor Europeni din 1984, 4-2 după lovituri de departajare, chiar pe Stadio Olimpico. În Champions League, cele două s-au întâlnit în 2001-2002, 0-0 la Roma şi 2-0 pentru Liverpool pe Anfield, goluri: Litmanen şi Heskey. Mohamed Salah îşi va întâlni fosta echipă cu această ocazie.
Turul semifinalelor UEFA Champions League este programat la 24/25 aprilie, în timp ce partidele retur se vor juca la 1 și 2 mai.
Tragerea la sorţi a fost efectuată de Andrei Şevcenko, iar finala va avea loc la Kiev. Fostul campion mondial la box, Vitali Kliciko, care acum este primarul Kievului, a ţinut un discurs înaintea tragerii la sorţi.