Şcolile gimnaziale din judeţele Dolj, Olt, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov şi Prahova, din mediul rural, pot aplica, acum, pentru a fi admise, în anul şcolar 2017/2018, în programul afterschool „Nouă ne pasă” derulat de Fundaţia „eMAG” şi „Flanco”. Programul îşi propune să-i sprijine pe elevii din 14 unităţi de învăţământ de la sate, cu rezultate slabe la învăţătură, să nu abandoneze şcoala şi să promoveze „Evaluarea Naţională” cu medii peste 6,00.
În următorul an şcolar, programul va acorda, pentru finanţarea centrelor afterschool burse de peste 9.000 de euro pe proiect, în creştere de la 7.600 de euro, în prezent. Plafonul de finanţare cuprinde suplimentar fonduri pentru un kit standard de lucru (computere, acces la internet, table interactive, iar serviciile de consiliere sunt extinse către familiile copiilor din program). În primul semestru al anului şcolar în curs, absenteismul în rândul elevilor care au fecenentat aceste centre a scăzut cu 70%. De asemenea, copiii şi-au îmbunătăţit considerabil şi performanţele şcolare – peste 60% dintre ei au obţinut note cu cel puţin un punct mai mari decât la evaluările iniţiale. Centrele „Nouă ne pasă” vin în completarea programului şcolar obligatoriu şi oferă oportunităţi pentru consolidarea competenţelor dobândite de copii la şcoală. În cadrul programelor afterschool, cadrele didactice organizează grupe de învăţare asistată pentru elevii participanţi şi intervin pentru rezolvarea altor probleme cu care se confruntă elevii, precum lipsa rechizitelor şi a hainelor, lipsa accesului la serviciile medicale de bază; lips consilierii şi a sprijinului pentru continuarea studiilor. Şcolile care doresc să participe pot depune aplicaţii pentru finanţare până pe 15 mai, la https://nouanepasa.ro/wp-content/uploads/2017/04/Apel-finaţare-centrele-afterschool-NNP-2017.pdf. În şcolile din mediul rural, 315 dintre elevi obţin note sub 5,00 la „Capacitate”, patru din zece elevi din „rural” au sub nota minimă la „Matematică” şi doi din zece la „Limba şi literatura română”. Rata abandonului şcolar pentru copiii sub 14 ani din sate este îngrijorătoare, cu mai bine de 1,5 ori mai mare decât datele din „urban „.