Carantină la Spitalul de Boli Infecţioase, din cauza rujeolei

0
285

Din cauza numărului mare de pacienţi cu rujeolă, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova a luat hotărârea de a institui carantina la nivelul unităţii sanitare. În prezent, nu mai puţin de 47 de persoane cu pojar sunt internate în spital, alte câteva fiind suspecte de scarlatină, o boală infecţioasă, contagioasă şi epidemică.   

spital infectioaseÎn aceste condiţii, nu este permis accesul străinilor în cadrul unităţii sanitare, iar cadrele medicale trec şi ele printr-un triaj epidemiologic. Săptămâna aceasta, un al cincilea deces cauzat de rujeolă a fost confirmat în judeţul Dolj. Este vorba de o fetiţă în vârstă de un an şi nouă luni, nevaccinată, care din câte se pare suferea şi de o altă afecţiune ce i-ar fi scăzut imunitatea. În plus, numărul cazurilor, de la debutul epidemiei, în luna septembrie 2016, şi până în prezent a ajuns la 245.

La nivel naţional, în ultima jumătate de an au fost înregistrate 21 de decese la bolnavii cu rujeolă nevaccinaţi, în timp ce, în perioada 2010-2015, au fost patru decese.

Cinci decese în judeţul Dolj, de la debutul epidemiei

Epidemia de rujeolă este şi consecinţa scăderii succesive a ratei vaccinării de la 94 la sută (doza I) şi 93 la sută (doza II) în 2001, la 86 la sută – doza I, respectiv 67 la sută – doza II în 2015. Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunităţile cu acoperire vaccinală scăzută.

În contextul epidemiologic actual s-a recomandat intensificarea acţiunilor de vaccinare cu ROR a copiilor incomplet vaccinaţi/nevaccinţi. Totodată, reprezentanţii Misterului Sănătăţii au făcut un apel către părinţii care nu şi-au vaccinat până în acest moment copiii să meargă la medicul de familie pentru a-i imuniza pe cei mici.

Rujeola este o boală infecţioasă transmisibilă pe cale respiratorie, extrem de contagioasă, care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli. În România, 9 din 10 părinţi îşi vaccinează copiii.