Sporurile şi primele pe care le primesc aproape 600 de angajaţi din aviaţia de stat şi Autoritatea Navală Română vor creşte spectaculos faţă de nivelul actual, plafonat, din 2010, la 30% din salariul de bază, şi vor ajunge chiar la 250% în cazul unor directori sau 60-70% pentru un căpitan de port. Cele mai mari creşteri sunt la Aeroclubul României, unde noile sporuri sunt cuprinse între 180% şi 250%, nivelul maxim revenind directorului general, directorului general adjunct, directorului de zbor şi comandanţilor de detaşament. La Şcoala Superioară de Aviaţie, sporurile şi primele vor fi cuprinse între 90% şi 150%, iar pentru Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile noul plafon maxim a fost stabilit la 90%.
Angajaţii Autorităţii Navale vor avea sporuri şi prime de până la 40% din salariul de bază (conducător şalupă – 24 de beneficiari), 60% (inspector de specialitate/căpitan de port în aparatul central – 56 de beneficiari) şi 70% (căpitan de port – 218 de beneficiari). „În cazul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi Aeroclubului României depăşirea limitei de 30% este determinată de acordarea indemnizaţiei de zbor”, se menţionează în nota de fundamentare a unui proiect de hotârâre de guvern elaborat de Ministerul Transporturilor. În notă se arată că Executivul poate aproba depăşirea limitei de 30% pentru anumite categorii de personal şi pentru condiţii temporare de muncă, dacă suma acordată per total buget pentru fiecare ordonator de credite nu depăşeşte 30% din suma salariilor de bază.