Doar 11,5% din imobilele naţionalizate au fost restituite în natură

1
370

Autorităţile au dat soluţii de restituire în natură pentru doar 23.382 de cazuri din cele 202.114 cereri de recuperare a proprietăţilor preluate abuziv de comunişti, numai în cazul a 17.351 solicitări fiind vorba exclusiv de restituire în natură. Pentru 5.743 de situaţii s-a aplicat restituirea în natură şi în bani, iar pentru 288 de cazuri s-a procedat la restituirea în natură şi compensare, astfel că totalul despăgubirirea în natură reprezintă 11,5% din totalul cererilor depuse. Datele publicate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) pentru finele anului 2011 arată un eşec total al procesului de restituire, în condiţiile în care este vorba de o perioadă de zece ani de la apariţia Legii 10/2001. Astfel, circa 122.150 de solicitări, adică mai mult de jumătate dintre cererile de restituire, au fost respinse, redistribuite sau, pur şi simplu, nesoluţionate. Din această categorie, cele mai multe cereri (53.114) sunt încă nesoluţionate, iar alte 23.489 au fost redirecţionate. De asemenea, un procentaj foarte ridicat îl reprezintă cererile respinse şi care, cel mai probabil, se află pe rolul instanţelor de judecată.

Întârzierea în soluţionare a fost cauzată, în primul rând, de lipsa oricăror sancţiuni pentru funcţionari şi autorităţi, inclusiv în cazul în care foştii proprietari au obţinut în instanţă şi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă. Soluţia cea mai răspândită a fost restituirea în echivalent, preferată mai ales de cei care cumpărau drepturi litigioase şi urmăreau lichidităţi imediate. Restituirea în echivalent s-a aplicat pentru 53.602 cereri de despăgubire, adică un sfert din total, ceea ce justifică, într-un fel, şi suma mare pe care statul a plătit-o până în prezent.

Paradoxală, în aceste condiţii, este propunerea Guvernului, cuprinsă într-un proiect de act normativ care urmează să fie lansat în dezbatere publică şi, ulterior, transmis Parlamentului, prin care se intenţionează eliminarea restituirii în natură, singura varianta prin care, de fapt, bugetul statului sau datoria publică nu sunt afectate.  Respectivul proiect prevede că vor fi eliminate măsurile reparatorii prin restituirea în natură a proprietăţii solicitate sau compensarea cu alte bunuri ori servicii, ca şi restituirea pe alt amplasament, fiind acceptată doar plata despăgubirilor în condiţiile stipulate de acest act normativ.

 

1 COMENTARIU

  1. Este inadmisibil ce se intampla.
    Practic, vorbim de o a doua nationalizare. Presupunand ca un imobil valoreaza la ora actuala 100.000 de euro, dupa ce a fost degradat si adus in paragina, facand un calcul simplu, 15% din valoarea lui platiti in rate lunare pe 12 ani ar insemna fix 104 euro / luna. Nimic mai mult.
    In cazul meu imobilul exista, il vad zilnic. Am toate actele doveditoare, inclusiv o evidenta din care rezulta cati saci de ciment au cumparat ai mei la construirea casei. Tot zilnic vad si nomenclaturistii care l-au “cumparat” de la stat la pret de masina de spalat. Bineinteles, legile lui Nastase 4 case (nationalizate, bineinteles) nu permit resituirea in natura. Am inghitit in sec si am depus dosarul la Fondul Proprietatea. Acolo a inceput circul. La interval de 3-4 luni dosarul se intorcea la Craiova pentru mici completari (ba nu o batea o suprafata, ba se schimbase numele strazii etc.). De mai bine de 3 ani dosarul zace plin de praf intr-un sertar al juristului Nelu Parvu de la Primaria Craiova, alaturi de multe alte surate. Omul executa doar un ordin si va deschide larg sertarul abia dupa ce intra in vigoare ineptia de lege ce face obiectul articolului de mai sus.
    Astazi, in Vinerea Mare, nu pot decat sa multumesc bunului Dumnezeu pentru puterea pe care le-a dat-o alor mei in momentele alea, pentru a depasi psihic situatia dramatica.
    Nihil sine Deo! Nihil sine Rex!

Comments are closed.