Şi cu fotbalul ce facem?

De ce ar fi respinsă ideea înfiinţării unei noi echipe la Craiova, mai ales a unei care şi-ar  propune să facă performanţă? Ea nu ar înlocui Universitatea Craiova, însă ar umple golul din fotbalul craiovean. Ştiinţa are şanse minime să revină, fie din cauza FRF, fie din cauza lui Mititelu, care nu ar putea-o susţine şi nici nu ar ceda-o. Iar dacă Universitatea ar fi resuscitată, cazul ideal, de ce ar fi ceva nociv ca ambele echipe să coexiste şi, dacă este posibil, ambele să evolueze la un nivel cât mai înalt? Cât timp Bănia a avut mai multe echipe în primele 2 sau chiar 3 eşaloane, Universitatea a avut şi ea rezultate, beneficiind şi de o rezervă de talente de unde s-a putut alimenta. Chiar la relansarea Ştiinţei, în 2005, din liga secundă, s-a folosit scheletul fostei Extensiv sau FC Craiova, detaşat preţ de un sezon la Caracal. Craiova are nevoie urgentă de fotbal, atât pentru a hrăni nevoia microbiştilor, da şi pentru a exploata talentele locale, care încă apar, deşi criza din sectorul juvenil este mai acută ca oricând. Drama Universităţii, unul dintre cele mai importante branduri ale Băniei, nu trebuie să se confunde şi extincţia fotbalului craiovean, a cărui istorie dăinuieşte dinainte de apariţia legendarei Ştiinţa, acum 64 de ani. Dacă pasiunea pentru sportul-rege nu este păstrată, Craiova riscă să se alăture în timp altor oraşe devenite focare de susţinere ale echipelor din Bucureşti. Deocamdată flacăra este întreţinută, fiindcă rana este încă deschisă. Petre Grigoraş spunea deunăzi „Pandurii nu poate să se compare cu Universitatea nici când aceasta nu mai există”, antrenorul gorjenilor constatând acest lucru zi de zi şi recunoscându-l cu nonşalanţă, în stilul care-l face atât de agreabil şi carismatic. Municipalitatea, fostele glorii şi suporterii, laolaltă, par să nu îl poată determina pe Mititelu să renunţe la ceea ce el a hotărât că este al lui sau nu mai este deloc. Patronul Ştiinţei încearcă să prevină apariţia unei alte echipe de teama că brandul pe care l-a declarat „al copiilor, copiilor, copiilor” săi ar fi înlocuit, neglijat cu timpul, polul atenţiei mutându-se spre o eventuală echipă care ar face performanţă, susţinută de autorităţi şi îmbrăţişată treptat şi de publicul avid de fotbal, în timp ce hârtiile care îi atestă lui Mititelu proprietatea asupra Ştiinţei s-ar îngălbeni într-un sertar. O astfel de atitudine te determină să te întrebi de ce s-ar mai dori revenirea Universităţii. Pentru ca unul care se consideră stăpânul ei să o mute pe la Severin, Suceava, Satu Mare sau oriunde i s-ar năzări? Pentru ca acela care se crede starostele atotputernic să închidă porţile stadionului oricui l-ar deranja în vreun fel şi să se angajeze în numele ei în diversiuni şi combinaţii degradante şi umilitoare? Pentru ca patronul să reteze orice speranţă de succes dacă aceasta nu i s-ar atribui lui? Dacă Universitatea ar funcţiona ca un butic de colţ de stradă de ce ar mai fi ea reprezentativă pentru comunitate? Doar de dragul numelui? Oricum, acesta, în acte, la FRF, s-a modificat de „n” ori, în funcţie de firmele pe care şi-a desfăşurat activitatea, unele neavând nicio legătură cu adevărata Ştiinţa. Aceasta trăieşte doar în sufletele fanilor, care au adoptat-o fiindcă au simţit că este în primul rând echipa lor. Protestele şi manifestările sunt justificate, fiindcă nu este lesne şi deloc onorant să renunţi la o astfel de pasiune, însă tragedia este că Universitatea nu mai poate fi recuperată chiar dacă i se va oferi din nou dreptul de existenţă de către cei care i-au întrerupt-o. Ca orice suporter al Ştiinţei, e greu să-ţi închipui că vei putea cândva să nutreşti aceleaşi sentimente pentru o altă echipă, însă Craiova are nevoie de fotbal. Şi dacă el va fi jucat la nivel de performanţă, ne vom mândri că numele oraşului va fi implicat în vreo performanţă de nivel european. Aceste lucruri le înţeleg foarte bine cei care nu au avut şansa de merge în vreo deplasare peste hotare cu Ştiinţa sau de a se bucura de un trofeu cucerit, oscilând doar între emoţiile luptei pentru retrogradare şi suferinţele cauzate de trădările diverşilor patroni, care le-au înşelat, crunt şi în mod repetat, speranţele. Indiferenţa, interesele obscure, sau, cine ştie, poate destinul, au dus la dispariţia, cel puţin temporară, a Universităţii. Mai sperăm totuşi că ea n-a sucombat, dar între timp ar trebui să nu-i rezervăm aceeaşi soartă fotbalului!