Principalul partid de guvernământ, PDL, renunţă, în campania alegerilor locale, la „portocaliul” tradiţional, optând pentru verdele crud, primăvăratec, încercat anul trecut la parţialele dintr-un colegiu uninominal din Piatra Neamţ. Faptul că portocalii devin verzi poate dobândi mai multe interpretări. Şi nu ne duce neapărat gândul la „casa verde” a legionarilor, care, oricum, propovăduiau şi lucruri interesante, preluate ulterior şi de alţii. La voluntariat, botezat „muncă patriotică”, ne referim. Ca să nu existe dubii. Schimbarea culorii este, mai de grabă, o dorinţă de a fi uitaţi în ceea ce au făcut neconvenabil pentru comunităţi, timp de patru ani. Adică o preocupare de prostire a electoratului, nu de înnobilare a lui. Verdele este, apoi, culoarea specifică reînnoirii naturii, în acest anotimp lipsit de precipitaţii şi, în continuare, răcoros. Aşadar, verdele este semnul că administraţia publică locală este pe mâini bune, numai dacă la comandă sunt pedelişti precum Gheorghe Ştefan, de la Piatra Neamţ, un „Ceahlău al administraţiei”. Între amorul pentru verde şi slăbiciunea pentru portocaliu nu puţini vor fi în încurcătură. Fireşte, sunt şi aleşi locali ai PDL care, indiferent de fondul siglei partidului, portocalie sau verde, vor fi realeşi, legitimându-se precumpănitor prin propria lor prestaţie administrativă şi nicidecum datorită opţiunii centrului pentru un ingredient, altminteri irelevant. Când nu prea ai argumente convingătoare la îndemână, încerci totdeauna să-ţi maschezi prezenţa. Ca şi când verdele de acum nu e tot una cu portocaliul de mai deunăzi. Ceea ce pare cu totul straniu, în filosofia electorală a candidaţilor principalului partid de guvernământ, este tocmai absenţa spiritului autocritic. Meteahnă pe care au mai avut-o şi alţii la vremea lor. Nici o incriminare publică, nici un protest, nici o suspiciune, nici un scandal de presă nu le tulbură „sarcina istorică” de a mântui ţara. Să nu ne minunăm prea mult de ce e pe la noi, din moment ce preşedintele-candidat francez, Nicolas Sarkozy, în faţa premierului Francois Fillon şi a membrilor guvernului, reuniţi în Sala Mutualite, din Paris, a afirmat miercuri, 11 aprilie a.c., că „o victorie la prezidenţiale” a contracandidatului său, Francois Hollande, ar provoca „o criză de încredere” care ar pune Franţa „în genunchi”. În toate sondajele privind intenţia de vot – IPSOS, Ifop, BVA, CSA, TNS Sofres, LH2, Harris Interactive – Nicolas Sarkozy (UMP) şi Francois Hollande (PS) sunt departajaţi de cel mult 1,5 procente şi, după toate probabilităţile, calificarea lor în finală, în absenţa vreunui eveniment major neprevăzut, apare ca o certitudine. Cu alte cuvinte, ceea ce ştiam: de la putere nu se pleacă cu una, cu două. Sarkozy vorbeşte de „o criză de încredere”, pe la noi unii trâmbiţează „interesul naţional”, dar formule de acest fel se vor găsi mereu. Revenim la „ai noştri”. Nu s-a mai aşteptat declanşarea campaniei electorale şi a început „campania cadourilor”. Şi la atâta lume săracă, şi aceasta e costisitoare. Verzii de azi, adică portocalii de ieri, se descurcă.
