Cupa României – Rapid, prima finalistă

0
363

Rapid Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins pe FC Vaslui şi în returul semifinalei, scor 3-2, golurile fiind marcate de: Grigorie (1), Alexa (68) şi Roman (89), respectiv Wesley (6, 47). În tur, giuleştenii s-au impus cu 1-0 şi astfel au acumulat 4 victorii în acest sezon contra formaţiei patronate de Adrian Porumboiu. „Rapid este o echipă mare, un club puternic, dar nu avea nevoie sa facă un joc prin care să enerveze pe toată lumea. Pe teren jucătorii au tras mereu de timp, iar când Rapidul era în avantaj nu existau mingi la auturi şi la loviturile din spatele porţii. Brusc acestea au aparut în momentul în care noi aveam 2-1. În repriza a doua chiar cineva de la Rapid le spunea jucătorilor să stea jos pe teren. Ăsta nu e fotbal. Cui îi place fotbalul sigur nu i-a plăcut ce s-a întâmplat”, a declarat Augusto Inacio la final. De partea cealaltă, George Copos s-a declarat mândru de calificarea în finală: „M-a bucur că am reuşit să câştigăm, i-am bătut de patru ori în acest campionat. Sunt foarte mândru de ce au făcut băieţii. Răzvan a mutat tactic, el a câştigat meciul. Porumboiu era supărat, este un om foarte puternic. Avem o primă de 10 mii de euro pentru câştigarea Cupei. Probabil că o să o măresc, mai ales după meciul ăsta greu. Vasluiul nu are atâţia suporteri în Europa League câte femei şi copii au fost la acest meci”. „La 2-1 trebuia să închidem jocul, dar n-am făcut-o. Arbitrajul a fost impecabil, îi felicit public pe arbitri pentru prestaţia avută. Arbitrajul a contribuit la un spectacol deosebit” a declarat şi Adrian Porumboiu, apreciind prestaţia brigăzii conduse de Marius Avram. Partida de miercuri seara s-a disputat în faţa a 2.000 de spectatori, doar femei şi copii, după măsurile luate de FRF împotriva Rapidului din cauza incidentelor de la meciul cu Dinamo. Chiar dacă au lipsit bărbaţii, Dumitru Dragomir nu a scăpat de contestări, chiar unele obscene fiind adresate de persoanele de sex feminin aflate din tribune. Aseară s-a disputat cea de-a doua manşă a semifinalei Gaz Metan Mediaş – Dinamo, în tur „câinii” câştigând cu 1-0.