Judecătorii Anghel şi Diaconescu, eliberaţi sub control judiciar

0
385

Judecătorii Laurenţiu Anghel şi Bogdan Diaconescu, de la Tribunalul Dolj, trimişi în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova pentru infracţiuni de corupţie, au fost eliberaţi sub control judiciar, în cursul zilei de luni, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a respins recursul formulat de procurori împotriva deciziei de pe 1 aprilie a.c. a Curţii de Apel Cluj, de admitere a cererilor de eliberare sub control judiciar a celor doi magistraţi.

Laurenţiu Anghel

Cei doi judecători din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Dolj, împreună cu avocaţii Octavian Ciucă şi Ion Militaru au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA, în luna iunie a anului trecut, pentru că ar fi pretins şi primit suma totală de 45.000 de euro de la trei persoane, judecate în stare de arest preventiv pentru înşelăciuni cu cecuri fără acoperire, pentru a le obţine pedepse mai uşoare. Laurenţiu Anghel, Ciucă şi Militaru au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile pe 6 mai 2010, în baza mandatelor emise de Curtea de Apel Craiova. Pe 8 iunie 2010, aceeaşi instanţă a dispus, tot la propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Craiova al DNA, şi arestarea preventivă a lui Bogdan Diaconescu.

Bogdan Diaconescu

Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Cluj, instanţă care, pe 1 aprilie a.c., a admis cererile formulate de cei doi judecători de eliberare provizorie sub control judiciar. De altfel, doar ei doi mai erau încarceraţi în Penitenciarul Gherla, întrucât avocatul Ciucă, a fost eliberat la sfârşitul lunii ianuarie 2011, iar Militaru a scăpat din penitenciar la sfârşitul lunii martie a.c.

Hotărârea Curţii de Apel Cluj de pe 1 aprilie a fost atacată cu recurs de procurorii DNA şi, după ce pe 7 aprilie a.c. s-a amânat judecarea, luni, 11 aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul procurorilor, astfel că cei doi judecători au fost eliberaţi. Potrivit obligaţiilor impuse de instanţă, judecătorii nu au voie să se apropie de denunţători, de membri ai familiilor acestora, de martori sau de experţi şi nici să comunice cu aceştia direct sau indirect.