„Fir-ar mama voastră de nenorociţi ce sunteţi!”, aşa i-a agrementat senatoarea Diana Şoşoacă pe poliţiştii echipajului rutier din Buftea, cu care a interacţionat duminică, 10 martie a.c., după ce a fost surprinsă cu aparatul radar pe DN7, conducând un autoturism cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum care restricţiona viteza la 40 km/h. Senatorul Diana Şoşoacă, femeie volubilă, cu o logoree sentenţioasă, uneori exaltată şi permanent într-o surescitare dizgraţioasă, juristă de profesie, s-a ales, pe lângă suspendarea permisului de conducere pe 90 de zile, şi cu o amendă contravenţională în valoare de 1.485 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice. Ea şi-a transmis live pe Facebook întreg recitalul, în care a etalat un repertoriu mai din topor, ca la noi, la ţară, la porţile Orientului. Ţipând la poliţiştii care au lăsat-o să se desfăşoare şi acuzându-i de „sabotaj la adresa unui parlamentar al statului român”, Diana Şoşoacă a făcut şi dovada că habar n-are de statutul deputaţilor şi senatorilor, conform căruia, aceştia, dacă nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru votul sau opiniile politice exprimate în exerciţiul mandatului, în schimb pentru fapte care n-au legătură cu asta „ura şi la gară”. În traficul rutier, şi senatorii şi deputaţii şi rudele lor şi cine mai vreţi sunt obligaţi să respecte regulile de circulaţie. Atât şi nimic mai mult. Aşa cum s-a derulat filmul altercaţiei sale cu echipajul Poliţiei Rutiere din Buftea, senatorul Diana Şoşoacă, prin aroganţa sa de mare sculă şi interminabilele precipitaţii sulfurice, a scăpat ieftin. În alte părţi din spaţiul UE, pe unde domnia sa cu siguranţă a fost, filmul descumpănitor avea alt final. Nu sunt între cei pentru care boscorodelile politice ale senatorului Diana Şoşoacă să aibă vreo relevanţă: are toată libertatea de exprimare asigurată. Numai că uneori lasă impresia că suferă de migrenă şi nu arată prea bine când iese din propria stilistică. Tonul său sarcastic şi jignitor, la adresa altor parlamentari, nu se circumscrie totuşi unei parade de savanterie culturală. Nu exclud că purtând o mască, ce aminteşte de timbrul băsist, Diana Şoşoacă să nu fie ceea ce pare, dar faptul că îi place să bage degetele în priză dezavantajează, la nivel de imagine, tot Senatul României. Putea dialoga mai cu ştaif cu poliţiştii rutieri, fără să predea lecţii de scuipat în toate direcţiile, desprinzându-se din pelteaua zaharisitelor sale judecăţi. Fireşte, fiecare are dreptul să-şi cultive liber înclinaţiile, afinităţile, convingerile, dar există totuşi nişte norme de bune maniere, simţ al valorilor, conştiinţa datoriei şi alte asemenea mărunţişuri, irelevante pentru un CV eficient. La scurtă vreme după incidentul cu Poliţia Rutieră, cabinetul parlamentar al senatoarei SOS a postat propriul punct de vedere, prin care a acuzat că Diana Şoşoacă este victima persecuţiilor politice ale… guvernului Ciolacu, în tentativa clară de a o împiedica să-şi desfăşoare campania electorală pe teritoriul României. Recolta de lucruri trăsnite a fiecărei zile ar putea constitui, într-un singur an, materia primă a unei adevărate enciclopedii. Aş avea numai o obiecţie, de ordinul simetriei compoziţionale. Aş merge mai departe şi aş acuza şi Palatul Cotroceni şi chiar Parlamentul European. Fiindcă dacă SOS figurează în sondaje, vin vremuri noi. Cu oameni noi, capabili să înţeleagă cum trebuie… „vechiul”. Noul care ne apără de vechiul cel nou.