Joi , 14.03.2024, la ora 10:00 , în comuna ALMĂJ, județul Dolj, este programat să-și deschidă activitatea cu publicul al 66-lea Serviciu Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor, evenimentul având loc la sediul acestui Serviciu, situat în str. “Ion Gh. Pleşa”, nr.21.
Cetățenii din această comună vor avea posibilitatea să depună cereri și să obțină acte de identitate la sediul acestui serviciu, programul de lucru cu publicul fiind zilnic între orele 08:00 – 16:00. “Pentru cei interesați să obțină un act de identitate, îi informăm că trebuie să completeze o cerere pe care o pot procura de la ghișeu și să prezinte următoarele documente: actul de identitate vechi (dacă este cazul și dacă îl mai dețin), documentul cu care fac dovada spațiului de locuit, certificatul de naștere și suplimentar, când este cazul, certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă sau certificatul de divorț. În cazul copiilor minori care solicită un act de identitate este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de un alt reprezentant legal, când este cazul. În situațiile când nu se pot prezenta toate documentele ce trebuie anexate la cerere, persoanele în cauză vor primi cărți de identitate provizorii, al căror termen de valabilitate este un an de zile. Contravaloarea actului de identitate, şapte lei pentru cartea de identitate și un leu pentru cartea de identitate provizorie, se achită la casieria Primăriei ALMĂJ. În cazul unor situații deosebite, care impun cu celeritate eliberarea actelor de identitate, persoanele se pot adresa telefonic (nr. telefon 0351 437 039) la Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, din subordinea Consiliului Județean Dolj, pentru a se programa să depună cererea pentru eliberare a actului de identitate. Informații suplimentare pot fi solicitate la Primăria Comunei ALMĂJ – telefon: 0251449234 sau la Direcția Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail: dpcep_dj@dj.e-adm.ro, tel: 0351 437 039, fax: 0251 421 624″, se precizează în comunicatul de presă emis de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţa Persoanelor Dolj – Serviciul de Evidenţa Persoanelor .