SCM Craiova: succes pentru handbaliste, eşec pentru baschetbalişti

0
505

Handbalistele de la SCM Craiova au reuşit să câştige meciul din deplasare, cu CS Mioveni, din etapa a 18-a a Ligii Florilor, scor 31-29 (19-15). Partida a consemnat revenirea pe teren, după o perioadă îndelungată, a Cristinei Burcea, care a marcat 4 goluri. Au evoluat pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea: Curmeț, Șușnea – Krpez 12 goluri, Rocha 4, Burcea 4, Ruth 3, Țicu 3, Andrei 2, Bak 2, Rodriguez 1, Vâlcan, Cace. Craiovenele ocupă locul 8, cu 25 de puncte, iar duminica viitoare joacă împotriva liderului, CSM București, de la ora 17.30 în Sala Polivalentă.

În schimb, baschetbaliştii de la SCM Universitatea Craiova n-au avut replică în faţa celor de la CSM Oradea, pierzând pe teren propriu, în Sala Sporturilor “Ion Constantinescu”, cu 70-53. Au jucat pentru echipa gazdă: Nikolic 12 puncte, Palmi 11, Mijovic 8, Hopkins 7, Edwards 7, Flanningan 5, Coconea 3, Ţîbîrnă, Blaj Voinescu.

„Nu am avut un început bun, le-am dat șansa să își creeze un avantaj, dar am revenit și pas cu pas am venit din ce în ce mai aproape. Oradea este echipa cu cea mai bună ofensivă din ligă și totuși i-am ținut la doar 70 de puncte. Problema noastră a fost că nu am înscris prea mult. Am ratat multe aruncări ușoare, multe libere. Ei au început sfertul patru foarte agresivi și au pus o presiune mare pe conducătorul nostru de joc. Nu avem timp să ne plângem pentru că avem foarte puțin timp să pregătim următorul meci”, a declarat antrenorul Vitaly Stepanovski. Mâine seară, de la ora 20, SCMU Craiova întâlneşte Dinamo Bucureşti, în Sala Polivalentă.