PE lansează o pagină web în cooperare cu Parlamentul ucrainean

0
579
În contextul cooperării cu Parlamentul din Ucraina pentru a sprijini democrația, noua pagină prezintă modul în care UE a sprijinit Ucraina începând cu 2014.

Pagina web „UE este alături de Ucraina” („The EU stands with Ukraine”, în limbile engleză șiucraineană) creată de Parlamentul European oferă ultimele știri, materiale video și podcasturi, precum și texte legislative și rezoluții, pentru a arăta modul în care UE ajută Ucraina. Conținut provenind de la Parlamentul ucrainean poate fi, de asemenea, partajat pe site. Sprijinirea activă a eforturilor UE de promovare a democrației și a drepturilor omului în lume este una dintre responsabilitățile principale ale PE.

În urma „Revoluției demnității” din 2014, Parlamentul European s-a angajat într-un mod fără precedent în cooperarea cu Parlamentul din Ucraina (Verkhovna Rada) în domeniul sprijinirii democrației. În cadrul unui memorandum de înțelegere, reînnoit în 2021 de Președintele PE și de președintele Radei, au loc schimburi și dialoguri periodice, vizite de studiu și acțiuni de sprijin, precum și acțiuni de cooperare în domeniul IT, al securității cibernetice și al comunicării.

Promovarea parteneriatului privilegiat, protejarea suveranității Ucrainei

De-a lungul anilor, UE și Parlamentul European s-au opus în mod constant agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Într-o rezoluție adoptată în decembrie 2021, eurodeputații au solicitat Rusiei să își retragă trupele care amenință Ucraina și au afirmat că orice agresiune a Moscovei trebuie să aibă un preț economic și politic ridicat. Parlamentul și-a exprimat deja profunda îngrijorare cu privire la importanta acumulare de forțe militare rusești la frontiera cu Ucraina și în Crimeea ocupată ilegal într-o rezoluție adoptată în aprilie 2021.

Ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, UE a adoptat o gamă largă de sancțiuni care vor avea consecințe grave pentru Rusia. Parlamentul European a organizat o sesiune plenară extraordinară la 1 martie, când președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat eurodeputaților. Parlamentul și-a exprimat sprijinul ferm pentru Ucraina și a solicitat măsuri suplimentare.

Acordul de asociere

UE și Ucraina au deja în vigoare un acord de asociere (AA), precum și un acord de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DFCTA). Acordul a stabilit asocierea politică și integrarea economică între UE și Ucraina și a prevăzut accesul reciproc liber pe piață. Delegația Parlamentului la Comisia parlamentară de asociere UE-Ucraina menține, de asemenea, contacte periodice cu omologii din Verkhovna Rada pentru a discuta punerea în aplicare a acordurilor de asociere și de liber schimb.

Alte tipuri de sprijin

Există diverse inițiative ale UE menite să sprijine economia, tranziția verde și reformele din Ucraina. La 16 februarie 2022, eurodeputații au aprobat un împrumut macrofinanciar în valoare de 1.2 miliarde EUR pentru a ajuta Ucraina să își acopere nevoile de finanțare externă în 2022.

Premiul Saharov

În 2018, Parlamentul a decernat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire lui Oleg Sențov, regizor și activist ucrainean pentru drepturile omului.