Măsuri de protecţie la Permise şi Înmatriculări Auto Dolj

0
1517

În perioada 11 – 31.03.2020, cererile privind activităţile specifice din domeniul înmatriculări şi permise de conducere, adresate Serviciului  Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Dolj se depun exclusiv online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituţiei www.drpciv.ro, secţiunea programări online. Pentru operaţiunile care nu se regăsesc la secţiunea online – pasul 2, persoanele sunt rugate să consulte site-ul Instituţiei Prefectului – Dolj. Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online şi a actului de identitate – în original. Persoanele programate trebuie să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară, în spaţiile destinate publicului. ” au crescut, în ultimul timp, solicitările unor persoane care au venit din alte state, pentru schimbări de permise sau solicitări de înmatriculări de autovehicule, dar personalul nostru de la ghişee este dotat cu măşti şi mănuşi de protecţie, iar în sala de aşteptare se găsesc substanţe dezinfectante. Recomandăm celor care nu au o urgenţă de dobândire a permisului de conducere, să mai amâne susţinerea examenului, deoarece cursurile sunt valabile un an de zile. De asemenea, recomandăm celor care dau examen să vină neînsoţiţi. S-a discutat şi cu reprezentanţilor şcolilor de şoferi, maşinile să fie dezinfectate, cursanţii trebuind să poarte măşti de protecţie”, a precizat comisar – şef  Maria Vasile, şef al SPCRPCIV Dolj.