Libia: A fost proclamat un guvern de uniune naţională

0
370

Consiliul prezidenţial, un organism compus din membri ai facţiunilor rivale libiene, a proclamat, ieri, intrarea în funcţie a unui guvern de uniune naţională, care a primit un “vot de încredere”, deşi parlamentul n-a fost încă ales. Într-un comunicat difuzat aseară, Consiliul a cerut instituţiilor libiene să ia contact cu guvernul de uniune naţională pentru preluarea puterii la o manieră pacifistă şi organizată. Consiliul prezidenţial a cerut organismelor internaţionale –Liga Arabă, Uniunea Arabă,UE,ONU – “încetarea relaţiilor cu autorităţile executive care nu recunosc guvernul de uniune naţională”. Momentan, Libia, răvăşită de război, are două guverne, unul laTripoli, nerecunoscut de comunitatea internaţională şi altul în estul ţării, la Tobruk, recunoscut. Convenirea asupra unui guvern de uniune naţională survine la doar câteva zile după ce în magazinul “The Atlantic”, Barak Obama a făcut referiri la coaliţia condusă de Franţa şi Marea Britanie, cu acceptul NATO, în 2011, în Libia, ceea ce a condus la căderea regimului lui Moamar Ghaddafi. Din acel moment statul libian s-a destrămat. Miliţiile rivale îşi dipsută puterea şi Daech a profitat de situaţie instalându-se pe teritorii întinse.