Unu din zece români suferă de o boală cronică de rinichi

0
317

Unu din zece români suferă de o afecțiune a rinichilor și anual milioane de oameni mor ca urmare a complicațiilor cauzate de bolile de rinichi. Statisticile îngrijorătoare sunt publicate cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului. Evenimentul, marcat anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, are ca scop atragerea atenției asupra importanței sănătății rinichilor și reducerea frecvenței și impactului afecțiunilor rinichilor și ale bolilor asociate în rândul populației.

Ziua Mondiala a Rinchiului își propune să crească gradul de conștientizare a faptului că boala de rinichi este una frecventă, extrem de periculoasă, dar tratabilă dacă este depistată la timp. Diagnosticată la timp, boala cronică de rinichi poate fi tratată, reducându-se astfel riscul complicațiilor și numărul deceselor cauzate de acestea.

Peste 8.000 de pacienţi sunt trataţi prin dializă

În contextul creşterii numărului de pacienţi cu diabet zaharat de tip II şi cu obezitate la nivel mondial, diabetul reprezintă principala cauză a bolii cronice de rinichi. Conform estimărilor specialiştilor, diabetul reprezintă o creştere de aproximativ 12 ori a riscului de boală cronică de rinichi stadiul terminal. Gradul de afectare a funcţiei renale a persoanelor diagnosticate cu diabet creşte progresiv de la 7,3% în momentul depistării bolii până la 17,3% după cinci ani, ajungând după 15 ani la 28%. Riscul pacientului cu afectare renală rămâne unul cardiovascular în toate cele cinci stadii ale bolii cronice de rinichi, cea mai frecventă cauză de mortalitate în rândul acestora fiind cea de inimă.

Conform statisticilor medicale, mai mult de 8.000 români sunt trataţi prin dializă. Devine, însă, tot mai problematic faptul că numărul cazurilor grave este în creştere de la an la an. Aşa se face că tot mai mulţi bolnavi ajung la medic în ultimul stadiu al bolii de rinichi, când singurele soluţii de tratament sunt dializa sau transplantul renal, cel din urmă foarte greu de realizat, pacienţii fiind nevoiţi să aştepte pe liste, de cele mai multe ori, ani de zile.

Problemă de sănătate publică

Boala cronică de rinichi se manifestă iniţial prin pierderea de proteine şi, ulterior, prin reducerea progresivă a funcţiei renale. Ca manifestări, acestea sunt puţin evidente la debut, dar devin invalidante în stadii avansate, pentru menţinerea în viaţă a bolnavilor, fiind necesară dializa sau transplantul renal, care sunt extrem de costisitoare. Din acest motiv, boala cronică de rinichi este considerată a fi o problemă de sănătate publică cu importante implicaţii atât din punct de vedere social cât şi economic şi cu un impact semnificativ asupra bugetului alocat sănătăţii.

Astfel, calculele economice arată că pentru un bolnav dializat cheltuielile anuale ajung la 19.000 de euro, în timp ce pentru screening banii alocaţi nu ar trebui să depăşească, în general câteva sute de euro. Bolile de rinichi sunt strâns corelate cu alte afecţiuni, cum sunt cele cardiovasculare, ceea ce creşte în şi mai mare măsură costurile legate de îngrijirea pacientului.