Preşedintele clubului Bayern Munchen condamnat la închisoare

0
361

Preşedintele Consiliului de Administraţie al prestigiosului club german Bayern Munchen, Uli Hoeness, a fost condamnat, astăzi, la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru fraudarea fiscului cu 28,5 milioane euro. “Domnul Hoeness a fost condamnat la o pedeapsă de închisoare de 3,6 ani pentru şapte fapte grave de fraudă fiscală”, a anunţat Rupert Heindl, judecătorul Tribunalului din Munchen, în a patra zi de proces. Uli Hoeness, una din marile figuri ale fotbalului german, renumit pentru gestiunea riguroasă a clubului bavarez, rămâne în libertate în aşteptarea recursului la Curtea de Casaţie. Avocatul său, Hans W. Seigen, a anunţat deja că va ataca soluţia tribunalului. Hoeness, 61 de ani, de peste 3o de ani la Bayern, riscă să facă detenţie, după ce parchetul a cerut o pedeapsă de 5 ani şi jumătate.