Secţia Regională de Transporturi Craiova – infracţionalitate mai scăzută, în 2021, faţă de anul precedent

0
1316

Secţia Regională de Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova, cu arie de competenţă pe şapte judeţe – cele din Oltenia, la care se adaugă Argeş şi Teleorman, şi-a prezentat bilanţul pe anul 2021. Conform acestuia, se observă o scădere a infracţiunilor, comparativ cu 2020.

Structură a Poliţiei Române, SRPT Craiova a acţionat, şi  anul trecut, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în domeniile transporturi feroviare, navale şi aeriene. Se constată o diminuare a infracţionalităţii pe mai multe paliere, în anul precedent, comparativ cu 2020. “Am înregistrat o scădere a infracţionalităţii cu 7,4 %. Totodată, fenomenul furtului de la călători a fost mai mic cu 39,13 %, iar sustragerea de componente din infrastuctura feroviară a fost redusă cu 22,22 %. În ceea ce priveşte controalele pe trenuri de persoane, peste 11.000 de garnituri feroviare au fost controlate, fiind depistaţi aproape 7.500 de călători frauduloşi, valoarea suprataxelor încasate de către societăţilor de transport pe calea ferată depăşind 700. 000 de lei. De asemenea, combaterea evaziunii fiscale a deţinut un rol important, fiind recuperată o sumă care depăşeşte 1,3 milioane de lei, în urma activităţilor de cercetare şi urmărire penală efectuate . Şi în acest an, vom merge pe aceeaşi linie de prevenire şi combatere a infracţionalităţi, având, ca şi până acum, sprijinul autorităţile centrale, locale şi judeţene”, a precizat comisar – şef de poliţie, Laurenţiu Gulin, şeful SRPT Craiova.