Traficul aerian din Belgia va fi blocat complet 24 de ore, începând de marți seara

0
375

Nicio cursă aeriană nu va putea fi efectuată spre şi din Belgia timp de 24 de ore, începând de marţi seara, informează AFP.

Skeyes, compania care răspunde de control aerian din Belgia, a comunicat că nu se ştie câţi angajaţi vor participa la o grevă generală şi câţi vor fi disponibili pentru un număr limitat de posturi vitale, de aceea nu va fi autorizat traficul aerian începând de marţi, orele 22.00, până miercuri la aceeaşi oră. Survolul teritoriului belgian va fi permis numai la altitudini de peste 8000 de metri, în afara spaţiului controlat de Skeyes. Sunt exceptate de la interdicţie numai cursele aeriene guvernamentale, militare şi de urgenţă.

Compania nu a fost în măsură să precizeze câte zboruri şi câţi pasageri vor fi afectaţi. Este posibil să fie perturbată desfăşurarea reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO, programată joi şi vineri la Bruxelles.

Ministerul de Externe român a lansat, astăzi, o avertizare de călătorie referitoare la Belgia. Cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Belgia sunt anunţaţi că miercuri, pe întreg teritoriul ţării, vor avea loc proteste, iar funcţionalitatea serviciilor publice, inclusiv transportul în comun, va fi perturbată.

Reţeaua feroviară va fi afectată timp de 24 de ore, începând de marţi de la orele 22.00. Perturbări importante sunt anunţate inclusiv pentru transportul în comun din capitala Bruxelles şi liniile preorăşeneşti. Se aşteaptă efecte şi asupra activităţii administraţiei locale, serviciilor poştale şi a altor servicii publice.

Informaţii de actualitate privind condiţiile de transport se pot obţine consultând paginile web ale operatorilor de transport public: STIB (www.stib-mivb.be), TEC (www.infotec.be), SNCB (www.belgianrail.be), De Lijn (https://www.delijn.be/nl/), precum şi site-urile oficiale ale operatorilor aerieni şi ale aeroporturilor Bruxelles-Zaventem (www.brusselsairport.be/en/passengers) şi Charleroi (https://www.brussels-charleroi-airport.com/brussels-south-charleroi-airport/index.html)

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles:+32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040 şi +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Bruxelles: +3223440854.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bruxelles.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (Sursa: Agerpres)