Peste 500 de taximetriști protestează la București

0
462

Sute de taximetrişti s-au strâns miercuri dimineaţă în Piaţa Victoriei, unde protestează faţă de aplicaţiile de tip Uber şi cer modificarea Legii Taximetriei.

„Ieşim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcţionează în România, iar UBER ,Taxi Fy ,Bla Bla Car şi Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislaţia pentru Transporturi şi taximetrie, pe care noi o respectăm”,  susţine Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.).

Potrivit sursei citate, în România ar fi peste 100.000 de persoane neautorizate care practică ridesharing. (SURSA: Mediafax)