Biblioteca „Aman”: Întâlniri educative dedicate tinerii craioveni, în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”

1
384

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”, acțiunea „De ce sortăm gunoiul?”. Acțiunea presupune desfășurarea unei serii de întâlniri educative dedicate tinerii craioveni – elevi, liceeni și studenți, în intervalul 18 februarie – 4 aprilie 2019. Obiectivul activităților constă în sensibilizarea și responsabilizarea tinerilor atât în legătură cu necesitatea sortării gunoiului, cât și în legătură cu modalitățile concrete de recuperare, reciclare și refolosire a materialelor.

În cadrul întâlnirilor va fi difuzat filmul documentar „Waste Land” (2010), producție distinsă cu mai multe premii internaționale și nominalizată la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”, și vor avea loc discuții și dezbateri pe teme legate de responsabilitatea față de mediul înconjurător.

În același scop, în ultima zi a proiectului, 4 aprilie 2019, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va organiza o expoziție de obiecte decorative și/sau utile,  realizate de participanți din materiale reciclate sau refolosite. „Tuturor celor care vor expune în cadrul expoziției li se vor conferi certificate de participare, recunoscându-li-se astfel efortul de informare, dar și implicarea în cadrul unei acțiuni al cărei scop constă în informarea și responsabilizarea tinerilor în direcția sortării gunoiului”, spun reprezentanții instituției.

Profesorii care își doresc să participe cu elevii la acțiunile din proiect sunt invitați să se înscrie la numărul de telefon 0251.532.267, interior 110. Întâlnirile se vor desfășura de luni până vineri, în intervalul 18 februarie – 4 aprilie 2019, în Sala „Marin Sorescu”.

1 COMENTARIU

  1. ?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????? VAI VAI VAI !

Comments are closed.