O încălzire a relaţiilor dintre cele două Corei sau doar o…mimare?

0
365

Preşedintele sud-coreean Moon Jae In a petrecut ultimul weekend la o intensitate rară pe plan politic şi diplomatic, prin vizita insolită a unei delegaţii nord-coreene la înalt nivel, ocazionată de deschiderea JO de iarnă de la Pyeongchang, care au debutat la 9 februarie a.c. Mai multe momente delicate, precum recepţia după ceremonia de deschidere, unde vicepreşedintele american Mike Pence n-a dorit să apară în fotografia generală şi nici să se aşeze la masa la care se aflau Kim Yong Nam, preşedinte Adunării Populare Supreme, om de stat nord-corean, oficial delegat al Phenianului, au trebuit surmontate cu tact. Ceea ce s-a reuşit. Preşedintele sud-corean Moon Jae In i-a întâlnit pe oficialul nord-coreean, dar şi pe Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean,  de patru ori pe durata sejurului care a durat 3 zile (9-11 februarie). Kim Yo Jong a răspuns afirmativ când la dejunul de la Casa Albastră reşedinţa de lucru a preşedintelui nord-coreean acesta a întrebat-o dacă este venită în calitate de emisar special. Cu această ocazie, Kim Yo Jong i-a remis personal o scrisoare liderului sud-coreean, dar a transmis şi oral invitaţia adresată lui Moon Jae In de a veni la Phenian. Primul membru al familiei Kim care pune piciorul în Coreea de Sud, Kim Yo Jong, s-a aflat în centru atenţiei presei sudiste pe toată durata sejurului său. Cotidianul „Hankyoreth” a relatat că arboreză permanent un surâs, ceea ce a produs o impresie pe ansamblu pozitivă. Austeră, dar nu lipsită de umor, când un colaborator al lui Moon Jae In a făcut remarci lexicale, ea a răspuns că diferenţele observate vor dispărea când se va realiza reunificarea. Pentru publicaţia „Kyunghyang”, posibilitatea ca preşdintele sud-coreean să răspundă invitaţiei de a merge în Nord trebuie privită cu prudenţă. Coreea de Nord posedă arma nucleară dar şi rachete capabile să atingă teritoriul SUA. Cu alte cuvinte, trebuie făcut ceva  în acest sens pentru detensionarea relaţiilor. Pentru presa conservatoare sud-coreeană, de-a dreptul ironică la toate cele întâmplate, Seulul Phenianul şi Washingtonul sunt în situaţia unei lupte a cocoşilor. Un detaliu interesant: liderul nord-coreean Kim Jong Un a salutat calitatea primirii rezerate de Sud surorii sale considerată unul dintre confidenţi, în vizita sa istorică. De altfel, fiecare detaliu al vizitei a fost analizat cu atenţie, de la îmbrăcămite la expresia feţei. Kim Yo Jong a strâns mâna preşedintelui Moon, a încurajat cu acesta echipa de hochei femini reunită şi s-a aflat la ceremonia de deschiderea JO de iarnă, la numai câţiva metri de vicepreşedintele Mike Pence, cu care n-a discutat însă.