Dăncilă merge la Bruxelles să discute cu preşedinţii CE şi PE, inclusiv despre dezbaterea pe Justiţie

0
396
Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, ieri, că în perioada 20-12 februarie va avea, la Bruxelles, discuţii cu preşedintele Comisiei Europene şi cu preşedintele Parlamentului European, cu care va discuta inclusiv despre dezbaterea pe tema Justiţiei, de săptămâna trecută, din PE.

Solicitată să comenteze dezbaterea de săptămâna trecută, din PE, referitoare la Justiţie, Dăncilă a răspuns: „Acolo este o problemă vizibilă cu ochiul liber. Am fost europarlamentar 9 ani, ştiu că există anumiţi oameni care dezinformează”. „Pentru mine, cel mai neplăcut lucru, un lucru pe care l-am menţionat şi când mi-am desfăşurat activitatea ca europarlamentar, este faptul că ducem de fiecare dată România ca să fie în discuţia celorlalte state membre”, a adăugat Dăncilă.

Ea a menţionat că nu a fost prezentă la acea dezbatere întrucât nu a fost invitată. „Nu am fost invitată. O să merg la Bruxelles în 20 şi 21 luna aceasta şi voi avea discuţii cu preşedintele Comisiei Europene, cu preşedintele Parlamentului European, şi voi face referire şi la acest aspect, pentru că, după părarea mea, domnul Tudorel Toader trebuia să fie lăsat să vorbească şi să dea toate detaliile”, a spus Dăncilă.

Ea a arătat că Toader este membru al Comisiei de la Veneţia şi, fiind foarte pregătit, putea răspunde tuturor îngrijorărilor venite de la Bruxelles. „A fost o dezbatere în care unii oameni încercau să-şi apere ţara şi unii oameni încercau să arunce cu noroi, cum au făcut de-a lungul anilor. Mi-ar fi plăcut o discuţie punctuală şi nu ar fi apărut aceste bătăi români contra români”, a mai spus Dăncilă.