Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova şi ai formaţiunilor rutiere din judeţ, au organizat, în cursul zilei de ieri, pe principalele drumuri naţionale şi europene din judeţul Dolj, o acţiune cu scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză. Peste 20 de poliţişti rutieri au participat la acţiunea de ieri, astfel că, în urma abaterilor constatate au fost aplicate 149 sancţiuni contravenţionale de peste 44.000 lei, dintre care 95 pentru viteză neregulamentară. De asemenea, în 13 situaţii poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice permisele de conducere. Astfel, în cadrul acţiunii a fost depistat Marian B., de 21 de ani, din comuna Cârcea, judeţul Dolj în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Decebal din municipiul Craiova, având o viteză de 93 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în conformitate cu prevederile legale.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord