Uniunea Europeană acordă Greciei trei luni pentru a soluţiona problemele de la frontieră

0
357

Uniunea Europeană a recomandat oficial Greciei, ieri, să rezolve urgent problemele în domeniul controlului frontierelor, avertizând că, în caz contrar, există riscul reintroducerii controalelor în Spaţiul Schengen pentru o perioadă de până la doi ani. Un raport al Comisiei Europene (CE) stabilea, în urmă cu două săptămâni, că Grecia şi-a “neglijat în mod grav” obligaţia de a asigura controlul la frontiera externă a Spaţiului Schengen. Această decizie ar putea antrena o suspendare a reglementărilor Schengen şi de către alte state. Peste 850.000 de imigranţi extracomunitari au tranzitat în 2015 teritoriul Greciei în drumul spre state occidentale ale Uniunii Europene. Decizia de ieri a fost luată de Consiliul Uniunii Europene pe baza unei propuneri făcute pe 27 ianuarie de Comisia Europeană. Grecia a ignorat “în mod grav” obligaţiile privind securizarea frontierelor şi riscă suspendarea din Spaţiul Schengen, potrivit unui proiect de raport elaborat de Comisia Europeană la sfârşitul lunii ianuarie. “Grecia a neglijat în mod grav obligaţiile şi există deficienţe grave în privinţa verificărilor la frontierele externe, iar aceste probleme trebuie remediate de autorităţile elene”, a declarat pe 27 ianuarie Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene. Grecia are obligaţia de a securiza frontierele externe şi a primit un termen de trei luni pentru îmbunătăţirea măsurilor de limitare a imigraţiei, riscând, în caz contrar, excluderea temporară din Schengen. La rândul său, ministrul grec al Imigraţiei, Ioannis Mouzalas, a cerut Uniunii Europene deportarea rapidă spre Turcia a imigranţilor extracomunitari care nu sunt eligibili pentru obţinerea de azil. Austria a propus suspendarea Greciei din Schengen până la securizarea frontierei martitime cu Turcia, pledând, alături de Germania, Belgia, Suedia şi Danemarca pentru reintroducerea controalelor temporare în spaţiul de liberă circulaţie, pentru oprirea imigraţiei. Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spaţiul Uniunii Europene în ultimul an, situaţie care a generat dispute între statele membre UE şi măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spaţiului Schengen. Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau săptămâna trecută că Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro. La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a afirmat că menţinerea spaţiului de liberă circulaţie Schengen este esenţială pentru prosperitatea economică a zonei euro. Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a atras atenţia că o eventuală suspendare a Spaţiului Schengen va pune în pericol proiectul Uniunii Europene.