Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul copiilor internaţi în spitale

0
405

Avocatul Poporului s-a autosesizat ieri în cazul mai multor copii care au fost internaţi în spitale având sindromul hemolitic- uremic. Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ageş anchetează cazul copiilor internaţi în spitale, dar şi a decesului bebeluşului care a fost infectat cu E.coli, a anunţat vineri Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

Conform unui comunicat, Avocatul Poporului s-a autosesizat şi monitorizează situaţia apărută în judeţul Argeş, unde mai mulţi bebeluşi şi copii mici au fost internaţi cu sindrom hemolitic- uremic. Potrivit Avocatului Poporului, acţiunea instituţiei este realizată de către Biroul Teritorial Piteşti, sub directa coordonare a adjunctului Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Ionel Oprea.

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului este urmarea informaţiilor apărute în mass-media, începând cu 10 februarie 2016, conform cărora “mai mulţi copii, cu vârste de până la doi ani, au fost internaţi în cadrul Spitalului de Pediatrie din Piteşti cu sindrom diareic acut şi nevoie urgentă de dializă din cazuza unei infecţii provocate de bacteria E-coli”, a precizat Avocatul Poporului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a preluat dosarul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, şi s-a început urmărirea penală “in rem cu privire la împrejurările în care a survenit decesul bebeluşului infectat precum şi cu privire la îmbolnăvirea mai multor minori cu vârste de până la 3 ani şi 2 luni”, se spune într-un comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Procurorii au solicitat “efectuarea unor analize de specialitate Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Agenţiei Naţionale de Mediu, fiind solicitate inclusiv analize cu privire la apa potabilă furnizată în oraşele Piteşti, Câmpulung şi Topoloveni”. Totodată, au fost ridicate probe din alimentele consumate de către bebeluşul decedat, pentru a fi analizate, precum şi documentele medicale întocmite de către reprezentanţii spitalelor la internarea minorilor, mai multe persoane fiind audiate vineri de către procurori.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a anunţat într-un comunicat că în ultimele 36 de ore la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” nu s-au înregistrat cazuri noi de copii transferaţi de la unităţi sanitare din judeţul Argeş cu boala diareică acută complicată. În prezent, la unitatea sanitară se află internaţi 11 copii cu vârste cuprinse între 5 luni si 3 ani, transferaţi în ultimele zile de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti . La majoritatea copiilor, starea de sănătate s-a ameliorat, opt dintre ei fiind încă dializaţi peritoneal, iar unul necesitând asistenţă respiratorie.

               În paralel, Ministerul Sănătăţii a început o anchetă pentru depistarea cauzelor care au dus la aceste îmbolnăviri şi va comunica rezultatele anchetei epidemiologice în cel mai scurt timp. În functie de rezultatele analizei investigaţiilor întreprinse şi de recomandările echipei de control şi a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, Ministerul Sănătăţii a comunicat că va lua măsurile care se impun.