Acordul de pace „Minsk 2”, între speranţe şi incertitudini

0
651

După 16 ore de negocieri dure, Angela Merkel şi Francois Hollande i-au convins pe Petro Poroşenko şi Vladimir Putin la „o declaraţie de susţinere” a acordului de reglementare a conflictului din Ucraina. Principalul merit al textului convenit aparţine cancelarului Angela Merkel şi preşedintelui Francois Hollande, în dorinţa evitării „unui război total”. Şi primul deziderat, „încetarea focului”, va intra în vigoare duminică, lăsând speranţe pentru oprirea escaladei militare. Pentru restul chestiunilor discutate, acordul pare fragil şi incomplet. Părinţii europeni ai acordului de pace, cancelarul german şi preşedintele francez, nu îşi fac iluzii. Acordul de încetare a conflictului „nu garantează şi o pace durabilă” şi „orice se poate decide într-un sens sau în altul”, a prevenit Fancois Hollande. „Există o rază de speranţă, dar nimic mai mult”, l-a completat Angela Merkel, care aşteaptă ca „vorbele să fie urmate de fapte”. Inspirat din primul acord, de la Minsk, încheiat pe 5 septembrie 2014, dar niciodată aplicat, noul text nu evocă nici federalizarea, nici neutralitatea Ucrainei, în care Kievul avea linie roşie. El respectă – teoretic – integritatea teritorială a Ucrainei. Cum responsabilitatea  ordinii publice, prevăzută în acord, incumbă şi participarea miliţiilor locale, asta înseamnă, de facto, sfârşitul integrităţii teritoriale a Ucrainei. „Rusia a obţinut un control asupra estului ţării”, explica o sursă apropiată de negociatorii ucrainieni. Sub presiunea lui Vladimir Putin, care şi-a orchestrat impecabil cele 18 ore de negocieri, insistând toată noaptea pentru a se ţine seama de această exigenţă, respectiva clarificare a fost amânată … la calendele greceşti. Alte chestiuni despre care s-a discutat tensionat – retragerea trupelor şi armamentului greu, organizarea de alegeri locale, modificarea Constituţiei şi stabilirea unui statutut pentru regiunile ocupate de pro-ruşi – urmează a fi „reglate”, Ordinea priorităţilor a fost inversată în raport de Minsk 1. Fără un control asupra frontierii dintre Donbas şi Rusia, există posibilitatea continuării ajutorării separatiştilor. Pentru unul din liderii acestora, preşedintele „Republicii Doneţk”, Alexandre Zakhartcenko, s-a obţinut o mare victorie. La masa negocierilor, Vladimir Putin a avut în faţă spectrul ameninţării americane de a livra arme letale Ucrainei, motiv pentru care a căutat „o pauză în război”. Aici este meritul Angelei Merkel şi a lui Francois Hollande de a stărui din răsputeri ca Vladimir Putin şi Petro Poroşenko să rămână faţă în faţă la discuţii, şi nu prin intermediari. O observaţie: oricât de mare ar fi inteligenţa adversarilor săi, nu este uşor de negociat cu Vladimir Putin, consiliat de Serghei Lavrov, fiindcă nu face greşelile pe care contează adversarul. În manualele de diplomaţie se poate vorbi, ne încredinţează Emanuel Todd, de „o apărare Putin”, a cărei formulare teoretică poate suna cam aşa: „cum să o obţii, în condiţiile unei scăderi a puterii, răstunarea situaţiei”. Dacă încetarea focului este respectată, estul Ucrainei poate deveni „un conflict îngheţat”, ca şi în Transnistria, Abkhazia şi Osetia de Sud. Un statut care împiedică orice apropiere a Ucrainei de NATO, principala linie roşie pentru Rusia. Pe acest teren, Vladimir Putin este în poziţie de forţă. Pusă în dificultate de supremaţia militară a separatiştilor şi forţelor ruse, armata ucrainiană nu are disponibilitatea de a rezista singură. Supravieţuirea sa, ca şi integritatea teritorială a Ucrainei, depind de susţinerea occidentalilor. Ori Barack Obama aşteaptă să vadă dacă încetarea focului este respectată pentru a lua o decizie concretă în livrarea de arme. Încetarea focului şi respectarea acordului Minsk 2 nu depind doar de Vladimir Putin, ci şi de occidentali.