„Preşedintele să cheme la dezordine socială, nu cred că s-a mai văzut în stat democratic”

0
89
Liviu Dragnea

Vicepremierul Liviu Dragnea îi sugerează preşedintelui Traian Băsescu să fie puţin mai reţinut în declaraţiile publice pe care le face, fiindcă „incită la violenţă şi la dezordine socială”. „Domnul Băsescu văd că incită şi la violenţă, la dezordine socială. Îl aştept. De abia aştept să cheme lumea în stradă. O chemăm şi noi şi poate tranşăm lucrurile acolo, să nu creadă că ne sperie. Am înţeles că vrea să cheme că sunt mulţi bani pentru dezvoltare, că tot o spune cu nume şi prenume. Vreau să aduc aminte că atunci când a tăiat salariile şi pensiile, exact în acei ani, bugetul de la Ministerul Dezvoltării era mult mai mare decât este acum. Deci toate argumentele dumnealui şi atacul pe eşalonarea ratelor la cetăţeni are în spate supărarea dumnealui legată de un posibil scor pe care PMP (n.r. – Partidul Mişcarea Populară) îl poate lua. Eu i-aş sugera să fie puţin mai reţinut. Preşedinte să cheme la dezordine socială, eu nu cred că s-a mai văzut în stat democratic, că tot vorbea de statul de drept”, a spus Dragnea ieri dimineaţă, la Intercontinental, înainte de a participa la o reuniune interguvernamentală. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că nu va semna scrisoarea cu Fondul Monetar Internaţional dacă în ea apare „electorata” şi o singură formulare legată de creşterea accizei la benzină şi motorină şi va chema oamenii în stradă pentru a se apăra de mărirea accizei. „Ideea electoratei s-a lansat după întâlnirea pe care Fondul a avut-o cu mine duminică, adică luni dimineaţă, la o întâlnire la BNR. Este o idee pe care o critic aceasta legată de ratele pe care le au românii (n.r. – referire la proiectul care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, pentru o perioadă de doi ani). Vă asigur că sunt două lucruri pentru care nu voi semna scrisoarea cu Fondul: dacă apare o singură formulare legată de creşterea accizei la benzină şi motorină, pentru că înseamnă 42-43 de bani la fiecare litru, bani de care bugetul nu are nevoie, au nevoie însă Dragnea şi Ponta să arunce către baronii locali înainte de europarlamentare. Vă asigur că voi face ce n-am făcut de când sunt, pentru că ştiu că e o mare minciună, eu îi voi chema pe români să se apere în stradă, în mitinguri, pentru că eu pot demonstra şi am demonstrat că nu e necesar, este un abuz, una este să nu ai bani în buget, să iei nişte măsuri cum s-au luat în 2010, alta e să ai banii, ca efect al macrostabilizării, şi să impui o taxă ticăloasă. Dacă îmi apare în scrisoare această electorată categoric refuz semnarea scrisorii, pentru că ea, de asemenea, este necinstită”, a spus Băsescu la postul B1 TV.