Elemente de istorie şi cultură ale romilor

0
350

În secolele XII-XIV, romii erau bunuri ale unor mânăstiri sau case domneşti, iar cuvântul “ţigan” înseamnă sclav. Dacă un român se căsătorea cu un rom, devenea şi el sclav. Căsătoria între romi fără consimţământul stăpânului era interzisă, iar romii căsătoriţi fără acordul acestuia erau separaţi şi copiii lor împărţiţi între stăpâni. De-abia după 400 de ani de sclavie, căsătoria la romi devine indisolubilă, iar stăpânii nu mai au dreptul să despartă familiile. În anul 1595, Ştefan Răzvan, la origine sclav rom, ajunge boier şi apoi domn al Moldovei.

De ce rom şi nu ţigan?

“Rom” este un cuvânt vechi din limba romani şi înseamnă “om”- termen folosit dintotdeauna pentru a desemna apartenenţa etnică a romilor. În această limbă cuvântul “ţigan” nu există. Numele de “ţigan”(zingari, tsigans, zigeuners, cigani) provine din grecescul athinganoi, trades: de neatins, păgân. Numele provine de la denumirea unei secte din Bizanţ care practica izolaţionismul şi cu care romii au fost confundaţi. De asemenea, termenul “gypsy” provine de la “egyptian”, o confuzie datorată fizionomiei asemănătoare cu cea a egiptenilor. În ţările romane termenul “ţigan” desemna o stare socială, aceea de sclav, nicidecum etnia. În anul 1971 a avut loc Primul Congres al romilor, în cadrul căruia au fost adoptate simbolurile internaţionale ale etniei rome: steagul-roata roşie cu 16 spiţe pe fond albastru şi verde reprezentând cerul albastru infinit şi iarba verde; imnul ”Ghelem, Ghelem” (“Am mers, am mers”) şi Ziua internaţională a romilor – 8 aprilie.

Sărbători şi obiceiuri la romi

 “Erdelezii” celebrează venirea primăverii şi reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru romii din spaţiul balcanic. Paştele este sărbătoarea pe care romii creştini o “împărtăşesc” şi cu morţii. Cimitirul este împodobit cu flori, iar în noaptea  Învierii, romii duc lumina de la biserică acasă viilor, şi apoi la cimitir-morţilor. Doliul la romi reprezintă solidaritate şi respect pentru familia îndoliată. Astfel, dacă o persoană moare, nu va ţine doliu doar familia celui decedat, ci toată comunitatea, timp de un an. În perioada de doliu, romii nu petrec şi nu îşi  dau mâna (nu există nici o formulă de salut în afară de expresia  “O Del te iertil “ – “Dumnezeu să te ierte”).

Portul tradiţional al romilor

Romii  căldărari reprezintă unul dintre cele mai tradiţionaliste neamuri de romi. În comunităţile tradiţionale, femeile poartă fuste lungi şi colarate, salbe de aur la gât şi monede ”Franc Iosif” în par. Este un obicei vechi, păstrat din perioada în care romii nomazi nu aveau conturi la bancă sau locuri ferite în care să-şi ţină averea, iar cel mai sigur era să o poarte cu ei tot timpul. Simbol al norocului, roşul este culoarea preferată în portul tradiţional al femeilor rome. Femeile rome şi-au conservat un stil propriu, doar cele căsătorite au obligaţia de a purta batic. Romii tradiţionali poartă pălării şi mustăţi lungi şi întotdeauna cămaşa deasupra pantalonilor.

Obiceiuri tradiţionale de sărbători

“Jocul caprei” – în ziua de Anul Nou, tinerii romi necăsătoriţi obişnuiesc să colinde “cu capra”. Tinerii îmbracă un costum, “costum de capra” din pânză colorată, şi pornesc să colinde casele în care stau fete necăsătorite- “Cheja baria”. După ce îşi prezintă rolul, cavalerii caprei invită “fetele mari” la dans – un dans simbolic tradiţional, cu scop premarital, ce poate fi “jucat” o singură dată de către fetele nemăritate. Cavalerii primesc drept răsplată un colac şi un pahar cu vin. “Umblatul cu ursul”– obiceiul de a merge”cu ursul” pe la casele oamenilor de Anul Nou s-a născut din tradiţia romilor ursari şi este, la bază, un ritual curativ de protecţie a casei, fertilizarea (călcatul ursului), de sperietură, “de deochi”. Printre romi se spune că: “Dacă îţi joacă ursul în bătătură de Anul Nou, nu mai vine toată iarna”. Se mai spune că ursul trebuie să te sperie pentru a te feri de deochi tot anul. De aceea, de multe ori “ursul” vine pe prispa casei şi se apropie de tineri pentru a le aplica sperietura “de deochi”.

Dreptatea la romi

    În perioada de robie, romii nu aveau acces la justiţie. Din acest motiv, unele bresle ale romilor şi-au creat propriul sistem de dreptate-româno kris sau ceacimos romano. Bătrânul grupului (înţeleptul-amaro phuro) devenea cel care făcea dreptate, în funcţie de cutumele sociale şi normele prestabilite în cadrul comunităţii. În prezent, judecată la români se mai practică în anumite grupuri tradiţionale, dar nu reprezintă o formă de justiţie paralelă cu cea a statului român. Este mai degrabă o formă de negociere între indivizii care au nevoie de un mediator credibil.


Meserii tradiţionale :

Lăutarii – cunoscuţi pentru virtuozitate şi talent în interpretare

Argintarii  prelucrează bijuterii din aur şi argint, sunt renumiţi pentru bijuteriile în filigran.

Fierarii  prelucrează fierul-fiind sedentari în majoritatea satelor româneşti.

Căldărarii  lucrează cupru şi aramă, produc căldări, ibrice, cazane de ţuică

Gaborii confecţionează jgheaburi şi prelucrează tablă pentru acoperişuri din zinc sau aluminiu.

Cărămidari frământă lut şi prelucrează caramizile necesare construcţiilor caselor.

 Spoitorii  lipesc vase de bucătărie cu cositor, colecţionează fier.

Geambaşii-cunoscuţi pentru creşterea şi vânzarea cailor, recunoscuţi pentru puternicul simţ al persuasiunii în negocieri.

 Florarii  se ocupă cu vânzarea florilor.

Ursarii-romii care umblau cu ursul, ofereau spectacole ambulante de circ şi dresaj al urşilor

Rudarii prelucrează lemnul.                                                           

( R.Tiberiade)