Nici n-a apucat să se aşeze bine pe scaunul de premier şi Mihai Răzvan Ungureanu s-a văzut confruntat cu situaţia alertantă din judeţele Buzău şi Vrancea, afectate de căderile abundente de zăpadă. În România ninge de când ne ştim, iarnă de iarnă, şi nu putem fi uimiţi, precum algerienii, de temperaturile scăzute şi stratul gros de zăpadă aşternut. Deplasat la faţa locului, şeful Guvernului a avut, la Buzău, unde a participat la o şedinţă a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, o izbucnire, poate insuficient calibrată, dar justificată. „Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi din România şi să-i vezi pe militari şi jandarmi desfundând drumurile, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură. Şi am văzut cu toţii, aceasta se întâmplă, şi la inundaţii şi la nămeţi. (…) Nu se poate aşa ceva”. Ce a spus rău premierul? Ce nu este adevărat în afirmaţiile sale? Codurile de alertă meteorologică ne-au înştiinţat asupra ninsorilor. Ştiam că o să vină. Televiziunile de ştiri prezintă precumpănitor, printr-o abilă manipulare, doar imagini terifiante cu persoane în vârstă, neajutorate, care au casele înmormântate sub zăpadă şi nu se pot ajuta singure. Localităţile respective par populate doar de oameni în vârstă, neputincioşi fizic, pentru care ajutorul militarilor şi jandarmilor este justificat, chiar imperativ. Dar să nu vezi, nicăieri, pe întinsul unei aşezări rurale, şi oameni în putere, tineri, că participă la destroienirea propriei uliţe, a propriului acces la un drum public, pentru ca viaţa să-şi urmeze cursul firesc, este de neînţeles. Localităţile noastre rurale sunt îmbătrânite, asta o ştim, dar nu lipsite şi de lume tânără. La nivelul fiecărei localităţi rurale există, apoi, asociaţii agricole, ferme agricole, sub tot felul de denumiri, dotate cu tractoare apte să tracteze mijloace de înlăturare a efectelor ninsorii, într-o dificilă situaţie de urgenţă. S-a instituit o pasivitate deloc explicabilă, deloc specifică nouă, românilor, care, de-a lungul timpului, ne-am mai confruntat cu vicisitudini ale naturii. Problema nu este afirmaţia deprimantă a premierului, repede luat în primire de analiştii neamului, ci uluiala îndreptăţită a acestuia. „Încetul cu încetul, lucrurile se vor aşeza, dar nu se vor încheia aici, pentru că avem încă o situaţie meteo căreia trebuie să-i facem faţă şi să ne pregătim de o primăvară cu posibile revărsări ale albiilor râurilor interioare”. Nu este exclusă, aşadar, o primăvară cu probleme de altă natură. Cum am mai traversat. „Prin noi înşine”, concept liberal interbelic, preluat şi de comunişti, fără să recunoască şi să-l răstălmăcească, a fost nu un clişeu, ci o deviză căreia i s-au aliniat toate colectivităţile din ţară. În tot felul de împrejurări. Că totul a depins şi depinde de primul gospodar al localităţii, adică de primar, asta se subînţelege. Deprinderi sănătoase, tefere, lipsite de orice ingredient politic, s-au dizolvat toate într-un egoism specific democraţiei pe care o trăim. Un ajutor financiar pentru plata celor care rânesc zăpada n-ar trebui contractat?
