După ce au debutat în noul an cu un succes, pe teren propriu, contra Gloriei Bistriţa, handbalistele de la SCM Craiova întâlnesc duminică, în deplasare, de la ora 11 (în direct la TVR1), Dunărea Brăila (locul 5), într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Florilor. După accidentările grave ale Anei Maria Ţicu, Cristinei Zamfir şi Adrianei Ţăcălie, clubul din Bănie se confruntă şi cu două cazuri de Covid, aşa că misiunea echipei de a obţine ceva din acest meci este aproape imposibilă, iar acest lucru a reieşit şi din discursul antrenorului secund al SCM Craiova, Costin Dumitrescu. SCM Craiova este pe locul 9 în clasament, cu 14 puncte.
„Jucăm împotriva unei echipe extrem de puternice, mai mult de jumătate din echipa Braziliei se află acolo, aşa că meciul va fi unul de foc. Avem ceva emoţii, pentru că două sportive din lotul nostru au fost testate pozitiv şi nu ştim dacă putem să le folosim în acest weekend. Pe lângă absenţele dureroase ale lui Ţicu, Zamfir şi Ţăcălie, au mai intervenit şi problemele cu covid-ul. Nu pot să spun nici ce echipă vom avea, rămâne de văzut ce sistem de joc vom folosi, pentru că acum nu ştim cine va juca, cine nu, e o situaţie pe care nu am mai întâlnit-o până acum, dar sperăm să ieşim cu bine din asta“, a declarat Costin Dumitrescu.