Consiliul Naţional al Elevilor va avea o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă

0
389
Mâine, președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan, urmează să se întâlnească, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situația burselor de merit, care a stârnit nemulțumirea elevilor. Anterior, luni și miercuri, erau prevăzute alte întâlniri, care au fost amânate, din cauza altor evenimente, informează edupedu.ro.

“Săptămâna aceasta au fost proteste ale elevilor în școli, mii de elevi au tras un semnal de alarmă și avem în vedere proteste de amploare și greve la nivel național și așteptăm să vedem pozițiile părinților și profesorilor. Săptămâna aceasta vom avea o discuție cu ei”, a spus președintele Consilului Național al Elevilor, Siviu Morcan, într-un scurt interviu acordat Edupedu.ro. Cel mai probabil un punct de vedere va fi făcut public, vineri, după întâlnirea Consilului Național al Elevilor de la Palatul Victoria, de la ora 12.

Ce îi va propune Consiliul Național al Elevilor, premierului Nicolae Ciucă

Modificarea ordinului care stabilește criteriile pentru burse – revenirea la burse de merit pentru 8,50.

“Banii care sunt rezervați în fondul de burse vor fi investiți doar pentru burse și ne-au garantat că dacă până la sfârșitul anului școlar situația cu mediile se va modifica (n.red dacă mai scade numărul celor care au medii până în 9.50) atunci vor fi modificări și în Ordin astfel încât toți banii să poată fi cheltuiți până la sfârșitul anului calendaristic. Dar asta nu înseamnă că situația va fi rezolvată neapărat pentru că nu avem garanția că vor coborî media de la 9.50 și vrem să se modifice Ordinul cât de curând, astfel încât la următoarea rectificare bugetară să se poată suplimenta fondul pentru burse și pentru ceilalți beneficiari care nu vor mai avea bursă,” a spus Silviu Morcan.

“Asteptăm să vedem dacă în urma negocierilor va fi media 8.50, noi așa propunem. Asteptăm mediile de pe semestrul I pentru a compara cu mediile de anul trecut din aceeași perioadă, cu acea anomalie de care vorbea dl ministru, cu medii prea mari. Dacă vom vedea că se revine la normalitatea de dinainte, vom face o propunere oficială pentru modificarea ordinului. Facem calcule și dacă se revine la mediile cu un procent similar cu ce era înainte, (adică 25 % dintre medii erau de 8.50, comparativ cu 50 % anul trecut) la aproape un sfert de elevi cu 8.50 vom cere 8.50, daca vor fi mai mulți, atunci vom propune ceva fezabil și pentru ei,” a conchis președintele Consilului Național al Elevilor.