Una dintre victimele accidentului de pe pasajul suprateran a decedat

0
886

Una dintre victimele accidentului rutier, care a avut loc, duminică seara, pe pasajul suprateran din Craiova, a decedat. Este vorba despre o tânără de 25 de ani, din comuna Siliştea Crucii (jud.Dolj), care a fost resuscitată de un echipaj SMURD, dar, din păcate, aceasta şi-a pierdut viaţa, cu toate eforturile depuse de medici, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Celalte două victime – şoferul autoturismului, care a intrat într-un stâlp, şi o altă pasageră au scăpat cu viaţă. În cauză, dosarul penal întocmit de poliţişti va avea şi o altă componentă, pe lângă cea de vătămare corporală din culpă, anume cea de ucidere din culpă.