„Albumul cu fotografii mișcate”, autor Mitel Girleanu

0
642

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 14 ianuarie 2020, la ora 13.00, în Sala „Academician Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Albumul cu fotografii mișcate”, autor Mitel Girleanu.

La lansarea volumului vor participa invitații: Constantin Câşlaru, Mihai Marcu, Ion Dascălu, Valentin Staicu, IrinelCănureci, Marcel Voinea, Nincu Mircea Lucian.

„Ajungi la o vârstă la care constați că ai amintiri. Maldăre, maldăre! Te tragi atunci ușor la gura Karmei, unde e cald și unde se spun povești frumoase…mai iei câteva și le scoți în Lumină, le bagi în carte să ardă, să încălzească inimile celor ce se strâng pe lângă tine. Atunci vezi dacă ai prieteni și nu ți-ai petrecut viața în van…căci, de multe ori, amintirile sunt comune, ați împărțit de multe ori în viață un colț de …poveste împreună. Acum simțiți că a sosit vremea ca ele să fie spuse, să fie făcut cunoscute și de către alții.” – Mitel Girleanu, prefața volumului „Albumul cu fotografii mișcate”.