Cristea a marcat la debutul pentru Ştiinţa, în victoria cu Adana

0
447

În primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, Universitatea Craiova a întâlnit formaţia Adana Demirspor, locul 9 în lig

a a II-a din Turcia, în faţa căreia s-a impus cu 2-1, goluri marcate pentru alb-albaştri de Andrei Cristea (11) şi Vali Mih

ăilă (61). Aşadar, Andrei Cristea a debutat la Craiova, preluând tricoul cu numărul 9 de la Andrei Burlacu. Veteranul a fost utilizat ca al doilea vârf şi a marcat în minutul 11, după o acţiune finalizată cu un şut sub bară. Cristea putea realiza dubla în ultimul minut al primei reprize, dar s-a bâlbâit la finalizare. Mitriţă a ratat alte două ocazii în

prima parte, însă prima şansă de gol a amicalului a aparţinut turcilor, în minutul 5, când s-au jucat cu defensiva Craiovei, dar au ratat ocazia de a deschide scorul când poarta era goală. În acest meci, Adana şi-a menajat titularii, lipsind astfel cel mai cunoscut jucător din lot, brazilianul Anderson, fostul jucător al lui Man United. După o oră de joc, Mihăilă a reuşit un eurogol, cu un şut din afara careului, după ce tot atacantul de 18 ani ratase singur cu portarul, câteva minute mai devreme. Gazdele au redus diferenţa în minutul 80, cu un şut de la 18 metri al lui Kosecki.

În prima repriză, Devis Mangia a utilizat formula: L. Popescu – Dimitrov, Donkor, Tiago F

erreira, Bancu – Mateiu, Bic – Bărbuţ, Cristea, Mitriţă – Nuno Rocha.

Pentru partea secundă, italianul a optat pentru echipa: Pigliacelli – Martic, R. Popa, Kelic, Briceag – Fedele, Cicâldău – Meza Colli, Mihăilă, Baicu – Niţu (Zete).

Oltenii vor mai disputa două amicale în Antalya,  cu Vorskla Poltava, locul 5 în prima ligă din Ucraina, sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 16, şi cu Ferencváros Budapesta, liderul din Ungaria, (locul 1 în Ungaria), vineri, 25 ianuarie, ora 16.