„Eminescu – poet naţional – poet universal”

0
354

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează luni, 15 ianuarie, în colaborare cu Biblioteca Naţională „Sfinţii Chiril şi Metodiu” din Sofia şi Biblioteca Regională „Hristo Botev” din Vratsa, evenimentul „Eminescu poet naţional poet universal. Obiectivul acţiunii constă în prezentarea, în cadrul unei expoziţii comune de carte, documentelor (poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, articole) cu şi despre Eminescu existente în colecţiile celor trei biblioteci partenere, în limbile română şi bulgară. De asemenea, participanţilor le-a fost pregătită şi o prezentare ProShow despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu.

La eveniment vor participa prof univ. dr. Dimitrinka Dimitrova, lectorul Lectoratului de limbă bulgară din cadrul Universităţii din Craiova, şi elevii claselor a IX-a şi a X-a de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, coordonaţi de profesorii Crina Călin şi Daniela Balosache.

„Universalitatea lui Mihai Eminescu este o certitudine indubitabilă. Mărturie pentru această realitate stau nu doar faptul că opera sa a fost tradusă în peste 60 de limbi, dar şi faptul că UNESCO a decretat anul 1989 „Anul Internaţional Eminescu”, iar unsprezece ani mai târziu, în anul 2000, Mihai Eminescu a fost declarat poetul anului. Considerăm că implicarea sinceră a bibliotecilor din Sofia şi Vratsa în efortul de organizare a unei acţiuni cu specific naţional, Ziua Naţională a Culturii, este un fapt îmbucurător, o dovadă a utilităţii parteneriatelor pe care Biblioteca Aman le continuă cu importante instituţii europene. Vom avea ocazia să descoperim documente speciale în limbile română şi bulgară cu privire la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, documente şi cărţi păstrate cu sfinţenie de-o parte şi de alta a Dunării”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

Acţiunea se va desfăşura la Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa începând cu ora 11.00.

Biroul de Presă

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”