Autorităţile sanitare au anunţat când vor avea loc cele mai importante examene din sistemul sanitar în anul 2017. Anul acesta concursul de Rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie este programat în treia duminică din luna noiembrie, mai exact pe data de 19 noiembrie.
Primul test important din acest an pentru cadrele medicale este programat pentru data de 22 martie, când va avea loc examenul de obţinere a titlului de medic, medic dentist, respectiv farmacist specialist. Apoi, pe data de 17 mai are loc sesiunea de înscrieri pentru a doua specialitate în regim cu taxă pentru medici, medici dentişti şi farmacişti specialişti. În doua decadă a lunii mai a.c. are loc sesiunea de înscrieri pentru a doua specialitate în regim cu taxă pentru medici, medici dentişti şi farmacişti specialişti. Pe data de 31 mai este programat examenul de obţinere a gradului de specialist, respectiv principal pentru biologi, biochimişti şi chimişti, iar pe 21 iunie a.c. va fi susţinut examenul pentru obţinerea gradului de primar pentru medici, medici dentişti şi farmacişti. În ultima săptămână a lunii iulie, în conformitate cu ce s-a întâmplat în ultimii ani, ar urma să fie organizat concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Cele mai importante concursuri şi examene, programate în toamnă
Calendarul se reia apoi în septembrie a.c., pe data de 30 septembrie fiind programat examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist anestezie şi terapie intensivă şi a diplomei EDA. Pe 18 octombrie 2017 se va desfăşura examenul de obţinere a titlului de medic, medic dentist respectiv farmacist specialist. În prima decadă a lunii noiembrie 2017 va avea loc sesiunea de înscrieri pentru a doua specialitate în regim cu taxă pentru medici, medici dentişti şi farmacişti specialişti. În data 1 noiembrie 2016 se va derula examenul pentru obţinerea de atestate de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti. Una dintre cele mai importante date în calendarul examenelor din Sănătate este 19 noiembrie, atunci când absolvenţii facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor susţine concursul de intrare în rezidenţiat.