Expoziție de grup a membrilor Cenaclului Artiștilor Plastici „Constantin Brâncuși”

0
125

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” – Secția Mediatecă și American Corner va organiza mâine, 14 ianuarie, vernisajul expoziției de grup a membrilor Cenaclului Artiștilor Plastici din Craiova „Constantin Brâncuși”.

Sub genericul „Caleidoscop hibernal”, își prezintă lucrările artiștii Antoneta Cocoș Andreescu, Mircea Gavrilescu, Dan Scurtu, Bebică Ghiță, Gabriela Rădulescu, Benone Mogoșeanu, Gheorghița Șerban, Gigi Guguci, Ana Maria Cristofir, Eugen Dumitru și alții. Vernisajul are loc la ora 15.30, la Galeria de Artă „Aman” a Bibliotecii Județene, picturile – având ca tematică iarna – urmând să fie prezentate de artist plastic dr. Cristina Oprea.

În continuarea evenimentului, de la ora 16.00, în Sala „Marin Sorescu” a instituției se vor desfășura Colocviile de Artă Plastică Românească. În program: aniversările anului 2015. Referirile realizatoarei Cristina Oprea vor fi la artiștii Natalia Dumitresco, Alexandru Istrati, Paul Păun (100 de ani de la naștere), Arthur Segal (140 de ani de la naștere), dar și la doi pictori comemorați anul acesta: Emanoil Panaiteanu-Bardasare (80 de ani de la moarte) și Rudolf SchweitzerCumpăna (40 de ani de la trecerea în neființă).