Noua taxă auto intră în vigoare de astăzi

0
403

Noua taxă auto se aplică începând astăzi, numai maşinilor care se înmatriculează de acum înainte. Tot de astăzi, persoanele care au achitat taxa în forma veche pot consulta, pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, formula de calcul a noii taxe, pentru a vedea dacă au de recuperat o sumă de bani ca diferenţă şi a afla cum o pot recupera. Normele de aplicare a noului sistem privind taxa de poluare auto au fost aprobate de Guvern în şedinţa de miercuri, în condiţiile în care proiectul a fost lansat în dezbatere publică abia la începutul acestei săptămâni şi ar fi trebuit să rămână în discuţie până pe 19 ianuarie. Pe site-ul Ministerului Mediului acest proiect figura şi la ora anunţului de aprobare de către Guvern ca fiind în dezbatere publică, cetăţenii şi instituţiile interesate putând transmite propuneri şi sugestii de modificare, după cum spuneam, până la 19 ianuarie. Situaţia a fost justificată de ministrul Mediului, Laszlo Borbely, prin faptul că noua lege a taxei auto a fost publicată marţi în Monitorul Oficial şi trebuie aplicată începând cu 13 ianuarie: „Noi aveam obligaţia să venim astăzi (n.r. – miercuri) cu aceste norme. Nu este nici un fel de problemă, dacă vor fi observaţii sau comentarii pertinente vom putea veni, eventual, cu o modificare de hotărâre de guvern”.

Având în vedere că noua lege prevede reducerea taxei de poluare cu până la 25%, cei care au plătit taxa începând cu 1 iulie 2008 pot solicita restituirea diferenţei, în cazul în care suma este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi. Persoanele care constată că au de recuperat bani din taxa auto trebuie să depună la organele fiscale competente o cerere de restituire, însoţită de mai multe documente, în original sau în copie: documentul doveditor al plăţii taxei de poluare/taxei speciale pentru autoturisme (chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont), copia cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora. Cererile de restituire, însoţite de documentele menţionate, sunt soluţionate de către organele fiscale în termen de 45 zile. Trebuie să ştiţi, însă, că procedura se află sub influenţa Codului de Procedură Fiscală, care stabileşte că suma de restituit va fi redusă prin compensare cu eventuale datorii fiscale neachitate de solicitant. Adică dacă aveţi taxe şi impozite neachitate către stat vi se vor reţine din această sumă, urmând să încasaţi doar diferenţa rămasă (dacă mai e cazul de aşa ceva). Acelaşi sistem de compensare va fi valabil şi la restituirea valorii reziduale a taxei (suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional).