PNL Dolj continuă campania de racolare a unor persoane din eşalonul doi sau trei din PDL. Ieri, într-o conferinţă de presă, liderul liberalilor doljeni, Mihai Voicu, a prezentat nouă achiziţie, în persoana lui Viorel Ţîrei, fostul inspectorul-şef al UA Dolj din cadrul Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţirea Funciară. Noul liberal, Viorel Ţîrei, a declarat că a plecat din PDL pentru că “în ultima perioadă, de când am ajuns la Guvernare, acest partid s-a schimbat, a devenit un soi de SRL cu nişte acţionari care refuzau dialogul” şi a considerat că locul nu mai este într-o astfel de societate. Nu aceeaşi părere o avea Viorel Ţîrei în perioada în care profita din plin de beneficiile guvernării pedeliste.
Deputatul Mihai Voicu, e de părere că prin înregimentarea lui Viorel Ţîrei în rândul liberalilor doljeni, PNL Dolj va creşte pentru că cel din urmă va dovedi că are numeroase calităţi politice. Şi pentru că Viorel Ţîrei este o achiziţie considerată valoroasă va fi şi membru al Biroului Permanent Judeţean al PNL Dolj. “Domnul Viorel Ţîrei este proaspăt membru al PNL şi suntem convinşi că alăturându-se echipei noastre PNL va creşte şi domnia sa va putea să dovedească numeroasele calităţi pe care le are în plan politic. În cursul şedinţei din această dupămiază a PNL Dolj, voi propune cooptarea domnului Viorel Ţîrei ca membru al BPJ”, a spus Mihai Voicu.
Viorel Ţîrei: “Şi eu am ajuns şef tot pe criterii politice”
La rândul său Viorel Ţîrei i-a asigurat pe liberali că este un om de echipă, şi că tocmai pentru că la PDL nu mai găsea acest element a părăsit barca. Şi pentru a dovedi că lucru în echipă îl caracterizează, Viorel Ţîrei a început să îi acuze pe foştii colegi de nepotism, de lipsă de transparenţă şi că au interese de grup. “În prima etapă echipa era sudată. Exista comunicare, înţelegere între membrii, şi orice problemă se discuta în cadrul organizaţiei. În momentul când am ajuns la guvernare, lucrurile s-au schimbat. Au apărut nişte interese de grup, au apărut oameni care îi şopteau şefului anumite probleme şi a început să apară o ruptură şi o lipsă de comunicare care a afectat pe toată lumea. Sunt destul de mulţi colegi nemulţumiţi în PDL. Nu au curajul să facă dezvăluiri, din motive diferite. Unii au rude angajate şi nu au curajul să spună ceva pentru că vor fi repercursiuni. S-au învăţat în acest sistem şi le este greu să rişte. Dar motivaţia de a munci pentru PDL este scăzută mult faţă de 2008. Aşa cum ştiţi, sunt şi angajări politice. Degeaba încercăm să ne ascundem după deget, de regulă, angajările au şi o tentă politică. Şi eu am ajuns şef tot pe criterii politice”, a declarat Viorel Ţîrei. Rămâne de văzut dacă pedeliştii reevaluaţi vor ajuta sau nu la fortificarea Organizaţiei PNL Dolj, aşa cum a afirmat preşedintele Mihai Voicu.
Viorel Tirei este jigodia perfecta! Liberalii n-au facut o achizitie “de valoare” ci pur si simplu s-au pricopsit cu un individ extrem de periculos. Lui Voicu si gastii lui de liberali neispraviti o sa le iasa pe nas aceasta “achizitie”…
Comments are closed.