Craiova sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale cu spectacole, recitaluri şi expoziţii

0
376

Ziua poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, devenită prin lege şi Ziua Culturii Naţionale, va fi marcată şi la Craiova printr-o serie de evenimente. Filarmonica „Oltenia propune un concert coral cu creaţii pe versuri eminesciene, iar Teatrul Liric „Elena Teodorini” – spectacolul „Vis de iarnă”, cu solişti ai instituţiei, dar şi cu interpreţi dansatori ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” ne invită la un recital de poezie susţinut de actorul Emil Boroghină, apoi la o întâlnire cu elevi şi profesori ai Colegiului Naţional „Elena Cuza”, prilej cu care vor recita poeme actorii Ilie Gheorghe şi Nataşa Raab. Artiştii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” oferă şi ei o reprezentaţie cu „Fata babei şi fata moşneagului”. De asemenea, la împlinirea a 162 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” se deschide o expoziţie reunind aproximativ 40 de cărţi şi periodice.

 

Alexandra Velniciuc

FILARMONICA „OLTENIA”: Actriţa Alexandra Velniciuc, invitată într-un concert coral

 

Versurile eminesciene răsună, astă-seară, la Filarmonica „Oltenia”. De la ora 19.00, Corala Academică susţine un concert în al cărui repertoriu se regăsesc creaţii precum „Sara pe deal”, de Vasile Popovici; „Revedere”, de Dumitru Georgescu-Kiriac; „Serenada”, de Tudor Flondor; Trei valsuri pe versuri de Mihai Eminescu („După ce atâta vreme”, „Şi dacă…”, „Adio”), de Vasile Timiş; „Ce te legeni, codrule?”, de Gheorghe Scheletti (aranj. Enrico Mezzetti); „Lacul”, de Gheorghe Bazavan; „Când amintirile”, de Ioan Alexandrescu; „Patru madrigale pe versuri de Mihai Eminescu” („Freamăt de codru”, „La mijloc de codru des”, „Peste vârfuri”, „Stelele-n cer”), de Paul Constantinescu; „Floare albastră”, de Vasile Spătărelu.

Maestru de cor este Manuela Enache, absolventă a cursurilor Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (2008) şi a unui Master în Stilistică dirijorală în cadrul aceleiaşi instituţii (2010) şi, totodată, beneficiara unei burse de studii în cadrul Conservatorului din Birmingham/Marea Britanie – specializarea Dirijat coral (2009-2010). În perioada 2008-2009 a fost membră a Corului Patriarhiei Române, iar în prezent este maestru de cor al Filarmonicii craiovene.

Invitata specială a concertului este actriţa Alexandra Velniciuc, iar soliştii serii sunt  Mirela Duţă (soprană), Florin Neagoie (bas), Nelu Iorga (tenor) şi Laurenţiu Goşnea (bariton). De asemenea, îşi dă concursul la pian apreciata muziciană Corina Stănescu, actualmente solist instrumentist al Filarmonicii „Oltenia”, maestru corepetitor la Teatrul Liric „Elena Teodorini” şi profesor asociat (acompaniament – corepetiţie) în cadrul Departamentului de Muzică al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova.

 

TEATRUL LIRIC „ELENA TEODORINI”: „Vis de iarnă”

 

Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” şi Teatrul Liric „Elena Teodorini” prezintă astăzi, ora 17.00,  spectacolul intitulat „Vis de iarnă”. Îşi dau concursul soprana Magda Gruea Negoescu, mezzosoprana Georgeta Grigore, baritonul Ioan Cherata, soliştii de muzică populară Liliana Popa, Lavinia Bîrsoghe, Manuela Motocu, Marius Măgureanu, alături de formaţia de dansuri a amintitului ansamblu. Acompaniamentul spectacolului este susţinut de orchestra condusă de maestrul Nicu Creţu şi de  cea a Teatrului Liric, în frunte cu maestrul Florian George Zamfir, iar coregrafia este realizată de maestrul Ionel Garoafă. Spectacolul are loc în sala Teatrului Liric, iar intrarea este liberă.

 

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „ALEXANDRU ŞI ARISTIA AMAN”: „Mihai Eminescu în colecţiile bibliotecii”

Împlinirea a 162 de ani de la naşterea poetului naţional prilejuieşte şi deschiderea expoziţiei de carte „Mihai Eminescu în colecţiile bibliotecii”. În cadrul Salonului Expoziţional al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” sunt expuse aproximativ 40 de cărţi şi periodice, dintre care prima ediţie a  „Istoriei literaturii române de la origini până în prezent” (Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1941) a lui George Călinescu, lucrarea „Opere”, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, „Istoria literaturii române” (Bucureşti, Editura „Cartea Românească”, 1941) a lui Dumitru Murăraşu, revistele „Convorbiri Literare”, „Steaua”, „Revista Fundaţiilor Regale”.

 

TEATRUL NAŢIONAL „MARIN SORESCU”: „Recitindu-l pe Eminescu…”

În cadrul programului permanent de diversificare a activităţilor sale, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi-a propus în 2012 să desfăşoare manifestări cultural-artistice în instituţii de învăţământ din Craiova şi judeţul Dolj. Începutul unor astfel de evenimente va fi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Astfel, duminică, 15 ianuarie, de la ora 12.00, în cadrul unei manifestări menite să evoce personalitatea poetului Mihai Eminescu, TNC şi Colegiul Naţional „Elena Cuza” vor organiza, la sediul instituţiei de învăţământ, o întâlnire cu elevi şi profesori, prilej cu care vor recita poeme eminesciene actorii Ilie Gheorghe si Nataşa Raab, precum şi elevi ai liceului. Totodată, directorul Naţionalului craiovean, regizorul Mircea Cornişteanu, va citi din publicistica gazetarului Eminescu, iar poetul Nicolae Coande, secretar literar al TNC, va vorbi despre semnificaţia Zilei Culturii Naţionale şi despre opera eminesciană.

Tot duminică, dar de la ora 11.00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” va prezenta în Sala „Ion D. Sârbu” un recital din poezia lui Mihai Eminescu susţinut de actorul Emil Boroghină, sub genericul „Recitindu-l pe Eminescu… La steaua care-a răsărit”.

TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET „COLIBRI”: „Fata babei şi fata moşneagului”

Duminică, 15 ianuarie, ora 12.00, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” va prezenta pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini” spectacolul „Fata babei şi fata moşneagului”, după cunoscutul basm al lui Ion Creangă. Regia este realizată de Todor Valov (Bulgaria), scenariul poartă semnătura lui Valentin Dobrescu, scenografia este creaţia Stefkăi Kyuvlieva, iar muzica îi aparţine lui Alin Macovei Moraru.

Spectacolul a fost invitat la mai multe festivaluri internaţionale ale teatrelor de păpuşi şi într-un turneu al Institutului Cultural Român în Ucraina şi a obţinut două premii în Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Kragujevac (Premiul pentru cea mai bună regie şi Premiul pentru creaţia de păpuşi) şi o menţiune pentru valorificarea potenţialului literaturii clasice la Festivalul Internaţional al Teatrului Ţăndărică – Bucureşti.

Păpuşarii craioveni vor ieşi la rampă şi mâine, 14 ianuarie,  de la ora 12.00, pe aceeaşi scenă, în „Şoricelul şi balerina de porţelan”, spectacol cu Ionica Dobrescu, Iulia Cârstea, Adriana Ioncu, Alla Cebotari şi Mihai Brumă-Uzeanu în distribuţie. Scenariul şi regia îl au ca autor pe Adriana Stamate, scenografia este realizată de Eustaţiu Gregorian, iar muzica este compusă de Alexandru Iosub.

 

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită, de anul trecut, pe data de 15 ianuarie, graţie promulgării Legii nr. 238/2010. Iniţiatorii proiectului – 50 de deputaţi şi senatori PSD şi liberalul Mircea Diaconu – au susţinut atunci că există precedente pentru aceasta sărbătoare şi în alte ţări europene. Astfel, în Spania, Ziua Culturii a fost fixată ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia – ziua de naştere a lui Luis de Camoes. Mai mult, autorităţile din Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale. „Va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai că celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”, s-a arătat în expunerea de motive a iniţiatorilor.