Comuna Radovan, situată la aproximativ 25 de kilometri distanţă de Craiova, este o aşezare pitorească, cu oameni liniştiţi, care trăiesc, majoritatea din agricultură. Zona are însă potenţial turistic, lacul Fântânele atrăgând în fiecare vară tineri din Craiova şi din localităţile învecinate. Tocmai de aceea, autorităţile locale vor să creeze infrastructura necesară pentru a atrage eventuali investitori. Şi pentru că şcolile, grădiniţa şi căminul cultural au fost deja reabilitate, anul acesta şi primăria se mută în “casă nouă”. Cea mai mare problemă în acest moment ar fi seceta, care nu anunţă un an agricol prea promiţător…
Îngrijorarea începe să-şi facă loc în sufletele localnicilor din Radovan. Asta pentru că, majoritatea celor de aici trăiesc din agricultură, iar un an agricol prost le ameninţă traiul, şi aşa degradat de la an, la an. Tocmai pentru că principala sursă de venit este producţia agricolă, primarul comunei Radovan spune că a făcut tot posibilul ca să nu rămână o palmă de teren nelucrată. Astfel, cele trei asociaţii agricole din localitate îşi împart aproximativ 2.500 hectare de teren arabil, aproape jumătate din acestă suprafaţă fiind deja însămânţată cu grâu. A fost însă o toamnă secetoasă, iar precipitaţiile încă se lasă aşteptate aşa că lucrurile nu arată prea bine în această privinţă. “E o problemă mare cu seceta asta. Am stabilit cu oamenii ca terenul să fie lucrat organizat, pentru că populaţia este îmbătrânită şi s-ar fi descurcat greu cu munca câmpului, mai ales că mulţi dintre localnici au venituri mici. Aşa, cu terenul dat în arendă, pot spune că nu avem vreo suprafaţă care să rămână nelucrată, şi nu am avut nici o problemă cu reprezentanţii societăţilor agricole, aceştia achitându-şi la zi obligaţii către oameni stabilite prin contracte. În toamnă s-a semănat grâu cam pe 1.300 de hectare, însă dacă vor lipsi în continuare precipitaţiile, nu ştiu ce vom face”, ne-a explicat primarul comunei Radovan, Aurică Cîrstianu.
Cu toate aceste greutăţi, autorităţile locale încearcă să facă ceva pentru comunitate. Au început cu cele două şcoli cu clasele I – VIII din Radovan. Ambele au fost reabilitate anul trecut, centralele termice şi grupurile sanitare au fost modernizate, mai ales că, aici vin să înveţe şi copii din celelalte două sate ale comunei, respectiv Târnava şi Fântânele. De când primăria a primit microbuz şcolar, calvarul copiilor a încetat, aceştia fiind aduşi în fiecare dimineaţă la cursuri fără să mai bată drumul pe jos. Este vacanţă acum, dar înainte de finalizarea cursurilor, în fiecare clasă a fost împodobit câte un brad, spre bucuria celor mici. Şi căminul cultural din localitate este acum primitor, după ce s-a reuşit modernizarea clădirii, astfel că fiecare serbare a copiilor sau orice altă festivitate se poate desfăşura acum în condiţii bune.
Sediu nou pentru primărie – o necesitate
Şi dacă aceste obiective arată bine, autorităţile speră ca, de anul acesta, şi primăria să se mute în “casă nouă”. Actualul spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea personalul din administraţia publică locală este total depăşit. Proiectul sediului nou al primăriei Radovan a fost întocmit în 2007, însă lucrările au fost demarate abia în 2009. Pentru că nu au fost fonduri suficiente, şi alte investiţii au avut prioritate, lucrările la noua primărie au durat destul de mult. Însă rezultatele sunt spectaculoase. Clădirea este modernă, compartimentată astfel încât birourile să fie spaţioase, are încălzire centralizată, astfel că atât angajaţii, cât şi cetăţenii să beneficieze de condiţii bune. Mai sunt lucruri de finisat, pentru că trebuie construit un gard, turnată o alee de acces pentru că acum e pământ, însă autorităţile speră să fie gata în primăvară.
Alimentarea cu apă şi canalizarea sunt priorităţile lui 2012
Acesta nu este însă singurul proiect pentru anul în curs. Încă din 2011 au fost depuse proiecte de alimentare cu apă şi realizare a reţelei de canalizare, dar şi de asfaltare a drumurilor comunale Radovan – Fântânele şi Radovan – Târnava. Asfaltarea nu este un moft pentru autorităţi, întrucât satul Fântânele, datorită lacului, poate fi considerat un obiectiv turistic. Dacă au infrastructura necesară, aici pot fi atraşi investitori, pentru că zona este deosebit de pitorească şi se poate dezvolta pe viitor. Tot la capitolul obiective turistice se poate încadra şi biserica “Sf. Gheorghe” din satul Târnava, care se numără printre monumentele istorice din judeţul Dolj. În plus, Radovanul are aproximativ 5.000 hectare de pădure, 100 hectare de islaz comunal, din care o suprafaţă de 10 hectare a fost declarată arie protejată după cum a precizat primarul localităţii. Tot pentru anul în curs autorităţile şi-au propus să reabiliteze sediul dispensarului uman şi să amenajeze o piaţă comunală. Asta pentru că mai sunt crescători de vaci şi de oi în localitate şi, într-un spaţiu corespunzător, ar putea să-şi valorifice şi ei marfa fără să mai bată drumul până la Craiova. Lucruri de făcut ar fi multe, însă cele mai importante depind de fondurile care se adună la buget, iar anul acesta nu se anunţă prea bun la acest capitol…
“Este o zonă liniştită aici, la noi, o zonă pe care dorim să o dezvoltăm. Tocmai de aceea avem proiecte duse la capăt, avem proiecte în derulare şi investiţii pe care le avem în vedere pentru anul acesta şi chiar pentru anul viitor. Ne-a ajutat foarte mult faptul că în 2011 am avut încasări la bugetul local chiar mai mari decât prevăzusem, provenite din terenuri pe care am reuşit să le concesionăm celor interesaţi să facă ceva pentru acestă comunitate. Cârcotaşi sunt destui, însă putem să ne mândrim cu şcolile de la noi din localitate, cu căminul cultural, cu cabinetele medicale şi cu biblioteca comunală, spaţiul ocupat de cele din urmă fiind programat să intre în reabilitare anul acesta”, ne-a explicat Aurică Cîrstianu, primarul comunei Radovan.