La data de 11 decembrie, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 39 de ani, din oraşul Segarcea, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violenţe.
Bărbatul este bănuit că, în seara zilei de 31 octombrie a.c., în jurul orei 20:30, aflându-se pe strada “Părului”, din oraşul Segarcea, ar fi agresat fizic un bărbat de 53 de ani, din localiate, provocându-i acestuia vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul de 39 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violenţe. În cursul zilei de 12 decembrie, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .