Negociatorii Parlamentului European și ai celor 28 de țări ale UE au ajuns joi dimineața la un preacord pentru reformarea condițiilor de muncă ale șoferilor de tir, un dosar ultrasensibil marcat de opoziția dintre Est și Vest, scrie AFP.
“Am ajuns la un acord preliminar”, a scris pe Twitter, fără a oferi niciun alt detaliu, reprezentanța finlandeză a UE, care conduce negocierile pentru statele membre, în condițiile în care deține președinția rotativă a Uniunii.
Acest compromis trebuie însă aprobat de Consiliu (cele 28 de state membre ale UE) și de Parlamentul European.
Propusă de Comisia Europeană în mai 2017, reforma a dat naștere unei lupte de peste doi ani și jumătate între cele două tabere, pe fondul puternicei concurențe în acest sector sensibil.
De o parte, Vestul (Franța, Germania, Benelux), partizanii unei legislații stricte. De cealaltă, țările din Europa de Est (România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Letonia și Lituania), care pledează pentru o viziune mai suplă. Prima tabără o acuză pe a doua de dumping social, a doua o acuză pe prima de protecționism mascat.