Italianul s-a declarat nemulţumit de erorile tehnice ale jucătorilor şi de condiţiile meteo
Antrenorul Universităţii Craiova, Devis Mangia, a pus prestaţia mai puţin reuşită a elevilor săi şi pe seama condiţiilor meteo dificile în care s-a disputat partida de la Mediaş. „În prima repriză nu am jucat în ritmul nostru obişnuit, am făcut şi greşeli din punct de vedere tehnic. În cea de-a doua, am creat mai mult, dar nu am marcat. Dacă nu marchezi, nu ai cum să câştigi. Gazul şi-a făcut jocul, a jucat pe contraatac. Noi am greşit mult în prima repriză şi era dificil să ne găsim ritmul, mai ales că au fost şi întreruperi. Nu e uşor să joci în aceste condiţii, a fost foarte frig. Înainte câştigam afară, dar nu o făceam acasă. Acum e invers. Sunt astfel de momente într-un sezon. Dacă nu câştigăm, înseamnă că trebuie să facem lucrurile mai bine”. Oltenii vor încheia anul cu duelul de pe teren propriu cu CFR Cluj, iar fostul selecţioner al naţionalei U21 a Italiei susţine că un succes contra ardelenilor nu este obligatoriu: „De ce să fie? Nu e nimic obligatoriu. Ne gândim doar la noi şi vrem să facem un meci bun sâmbătă. E un meci dificil, cu prima clasată”.
Chiar dacă a jucat decâ pe final, Cristi Bărbuţ reuşit să obţină penalty-ul pe care Mitriţă l-a ratat. După meci, Bărbuţ a decclarat: „Am pierdut 2 puncte. Acum nu trebuie să găsim vinovaţi, pe Mitriţă că a ratat, sau altcineva. Toată echipa a pierdut. Am primit o minge foarte bună, am profitat de calităţile mele şi am obţinut penalti. Păcat că s-a ratat. Cei de la Gaz s-au apărat bine, am avut ocaziile noastre, a avut şi Gazul ocaziile ei, în special cea a lui Golubovic, din final. Ne dorim să obţinem cât mai multe puncte, nu am obţinut aici, acum trebuie să încercăm maximum cu CFR. Clujul are o echipă bună, dar şi noi avem o echipă bună”.
Mateiu: „Oriunde jucăm vrem să câştigăm”
În ziua în care a împlinit 28 de ani, Alex Mateiu nu a primit victoria drept cadou, iar la final a spus: „Nu ne mulţumeşte un punct. Oriunde jucăm mergem să câştigăm, e dezamăgitor doar un punct. Ei s-au apărat bine, noi am jucat mai slăbuţ. Nu am făcut jocul nostru din meciul cu Viitorul, când am făcut-o foarte bine. L-am încurajat pe Mitriţă în vestiar, va marca cu CFR Cluj şi-l vom pupa după aia. Chiar dacă sunt pe primul loc, nu ne sperie CFR-ul. Sunt alte echipe care joacă mai bine decât ei. E cel mai important joc cu CFR-ul, vom face un meci mare, în special dacă ne vor împinge suporterii de la spate”.