Lipită de Craiova, ca nicio altă comună limitrofă, încât trebuie să fi atent la indicator, că ai intrat pe raza ei, Podariul lui Constantin Gheorghiţă are statut administrativ de localitate rurală, dar infrastructură desăvârşit urbană, cu încălzire pe gaze, alimentare cu apă, canalizare şi drumuri radiare asfaltate, acestea din urmă însumând nu mai puţin de 45 de km. La care se adaugă şi aerul curat, filtrat de pădurea de pe malul Jiului. Te dumireşti repede, odată intrat în Podari , venind dinspre Craiova, fiindcă pe o culme de deal, primarul a avut ambiţia să caligrafieze denumirea comunei. Ca să se vadă şi în timpul zile, dar mai ales seara. Şi fiindcă merită traversată şi seara mai trebuie spus doar că artera principală, care taie comuna, este împodobită de-a dreptul cu ghirlande luminoase multicolor, anunţând sărbătorile de iarnă, ca mereu în ultimii ani. Altul e însă rostul rândurilor de faţă. De ani buni, primăria din Podari, cu funcţionari, fireşte publici, aleşi pe sprânceană, nu scapă oportunităţile ivite în accesarea de fonduri europene, care însumează deja peste 20 milioane euro, şi dacă aşa stau lucrurile fotografia localităţii cu satele sale numeroase (Podari, Balta Verde, Branişte, Gura Văi, Livezi), cu o populaţie de peste 6.000 locuitori, nu poate fi decât una de album. Nu este o exagerare, dar Podariul confirmă vorba românească altminteri cunoscută, cu omul potrivit la locul potrivit. Şi dacă a avut parte de un primar „al dracu’”, prieten la cataramă cu inegalabilul Tudor Gheorghe, care cunoaşte – uimitor – toată suflarea aşezării, Podariul nu a prea cunoscut poticnirea. Şi la o discuţie prelungită, într-o seară, nu demult, în compania lor, când toamna nu-şi luase încă rămas-bun, n-am prea apucat dreptul la vorbă, care îşi avea rostul ei, fiindcă a dat-o Tudor Gheorghe pe confesiuni: poveşti depănate, una după alta, toate incitante, cum o face rareori, care nu mai încap în istoria locului. Nişte locuri, din care a plecat în lume, cu mulţi ani în urmă şi Ştefan Andrei, un bărbat care a făcut politica externă a României şi a făcut-o bine, căruia puţini îi mai pomenesc numele. Şi aşa procedează şi Wikipedia, care în schimb nu o uită pe actriţa Ioana Bulcă, cu frecvente apariţii la TV, pe vremuri, prezentă în filmele „Moara cu noroc” şi „Orizont”, adaptări după nuvela lui Ioan Slavici, deşi în biografia acesteia apare că s-a născut la Craiova. Amănunte irelevante. Şi dacă ne-am întoarce gândul, acum mai bine de 600 de ani, când actualul aşezământ monahal – mânăstirea Jitianu – a fost ridicat în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, de Mircea cel Bătrân, după victoria de la Rovine, cu scopul de a întregi fortificaţia în jurul cetăţii Băniei, ce s-a întemeiat, întemeiat a rămas. Asta ca să ştim, cum se petrece treaba, să atestăm de unde vin oamenii locului, de o tenacitate şi o isteţime, nu fără egal, dar de luat în seamă. Şi când credeam că primarul Constantin Gheorghiţă n-ar mai avea multe de spus, l-am auzit exclamând: „Aoleu, să vă spun ceva de şcoala din comună, care adună vreo 540 de copii, luând în considerare şi pe preşcolari”. Şi aşa am aflat, de fapt de la directoarea Marinela Andreescu, că derulează un proiect de 4,5 milioane euro, intitulat „Acţiuni comunitare pentru combaterea excluziunii sociale – ACCES”, care cuprinde activităţi educative de tot felul, de la consiliere-orientare şi formare, furnizare de servicii sociale, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, asistenţă juridică pentru reglementări acte, acţiuni de voluntariat a membrilor comunităţii, până la activităţi precum „şcoala după şcoală” ş.a.m.d.. Şcoala generală din Podari este considerată una din cele mai bune din judeţ, şi asta rămâne o mândrie a primarului, fiindcă şi mâine este o zi. Care ar putea fi mai luminoasă.
