Poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au organizat, ieri, acţiuni preventiv – informative prin care s-a urmărit prevenirea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, totodată punându-se accent şi pe prevenirea violenţei domestice, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.
Poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au întâlnit luni, 11 decembrie a.c., cu peste 100 de elevi din cadrul a două unităţi de învăţământ din Craiova, respectiv Colegiul Ştefan Odobleja şi Liceul Teoretic Henri Coandă, fiind dezbătute teme privind adoptarea unui comportament bazat pe respectarea legii şi a normelor sociale, modul corect de păstrare a bunurilor personale, consecinţele apelării nejustificate la serviciul de urgenţă S.N.U.A.U.112, dar şi efectele răspunderii contravenţionale şi penale.
Având în vedere prevederile Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor- prioritate naţională, precum şi în baza proiectului de security-marketing aflat în derulare la nivelul subunităţii, “Violenţa – o lecţie ce nu trebuie învăţată”, mai mulţi poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie au desfăşurat activităţi de prevenire având drept scop creşterea gradului de informare a elevilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în fapte antisociale în incinta şcolilor şi liceelor.
Astfel, elevilor participanţi la această activitate le-au fost prezentate aspecte referitoare la :
– prevenirea faptelor de natură antisocială comise de către minori sau împotriva acestora, prevenirea abandonului şcolar;
– evitarea anturajelor în care există elemente violente, evitarea răspunsurilor agresive ca feed-back la provocările colegilor sau altor persoane ;
– apelarea cu încredere la reprezentanţii autorităţilor şi la cadrele didactice în cazul luării la cunoştinţă de săvârşirea unor fapte antisociale prin întrebuinţarea de violenţe fizice sau verbale;
– creşterea gradului de informare a minorilor cu privire la consecinţele săvârşirii de infracţiuni şi contravenţii, precum şi felul în care trebuie să acţioneze pentru a nu cădea victime ale faptelor antisociale.
Cu această ocazie s-a urmărit consolidarea parteneriatului poliţie-instituţie de învăţământ, în vederea dezvoltării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal.
Poliţiştii au înmânat persoanelor întâlnire ”Ghidul siguranţei pentru victimele violenţei în familie” în care se regăsesc informaţii utile referitoare la violenţa domestică.
La toate activităţile de ieri, poliţiştii craioveni au transmis mesaje preventiv- informative, mai ales referitoare la riscurile şi efectele asociate comiterii de fapte de natură penală sau contravenţională; încurajarea şi învăţarea unor comportamente şi atitudini non-violente la locul de muncă, în familie şi societate.