Ucraina: Supărarea UE

0
261

Se spune că a sunat ceasul adevărului în Ucraina. Parţial adevărat. Ieri, 11 decembrie a.c., preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, confruntat de peste zece zile cu o contestare de proporţii în stradă, cerându-i-se o apropiere de UE şi o schimbare de regim la Kiev, a optat pentru o repriză de forţă. Mii de poliţişti, deplasaţi în noaptea de marţi spre miercuri în Piaţa Independenţei, botezată „euro-maidan”, din centrul capitalei Kiev, au intrat în acţiune. Cu întreaga dotare avută la dispoziţie. Un alt asalt al poliţiştilor a vizat sediul primăriei, în scopul eliberării acesteia de protestatari. Evenimentele s-au derulat în timp ce la Kiev se afla Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, venit să discute cu preşedintele Viktor Ianukovici. Aceasta şi-a exprimat dorinţa continuării dialogului cu instanţele europene, după ce a refuzat acordul de asociere propus de UE, provocând o furie populară în ţara sa. Intrarea în joc a forţelor de poliţie a iritat cancelariile europene. Şi reacţiile acestora la evenimentele de la Kiev ar putea juca un rol decisiv în potenţarea aspiraţiilor exprimate în stradă. Considerate în concordanţă cu valorile europene: revendicarea statului de drept, norme democratice, refuzul modelului rus, al lui Vladimir Putin, care pledează pentru integrarea Ucrainei într-un ansamblu „eurasiatic”, menit să restabilească o formă de dominaţie a Moscovei în spaţiul ex-sovietic. Catherine Ashton, văzând desfăşurarea forţelor de poliţie la Kiev, şi-ar fi exprimat „tristeţea” în faţa utilizării de forţe pentru dislocarea unei manifestaţii paşnice. Cea mai virulentă reacţie occidentală a venit de la secretarul de stat american, John Kerry, care a dezaprobat utilizarea buldozerelor şi bastoanelor, arătându-se „dezgustat”. Pe fond, idiosincraziile sunt între UE şi… Rusia, Ucraina devenind un fel de „pion de sacrificiu”. Cel mai important lucru care trebuie ştiut când privim spre „euro-maidan” şi frământările din aceste zile este legătura, fie şi schematică, dintre marele business ucrainean şi puterea actuală de la Kiev. Care, la rândul său, a încercat un joc la cacealma. Viktor Ianukovici, căruia i se atribuie „eşecul” de la Vilnius, a venit la putere reuşind să coaguleze în jurul său cele mai importante grupuri financiare şi economice ale Ucrainei. Până şi cele apropiate Iuliei Timoşenko, din dorinţa de a nu fi „perturbate” în activitatea lor, au mers pe mâna lui. Opţiunea între asocierea cu UE, de fapt liberalizarea comerţului, sau accederea în Uniunea Vamală a atras reconfigurarea businessului cu Rusia după o altă schemă. Nu democraţia şi nu valorile europene sunt în joc, ci balansarea financiară într-o parte sau alta, care afectează profitul unora dintre grupurile financiare şi economice, punând în acelaşi timp sub ameninţare celelalte grupuri şi modul lor de a face afaceri. O parte a populaţiei protestează din convingeri proeuropene. Asta categoric. Încercate şi după 2004. Şi ce a urmat? Ieri, premierul Mykola Azarov a declarat într-o şedinţă a Consiliului de miniştri că preţul pentru semnarea Acordului de asociere cu UE este de… 20 miliarde euro. În mare dificultate economică şi financiară, Ucraina a invocat până acum pierderile economice pe care le-ar avea dacă Moscova ar institui embargou la mărfurile de provenienţă ucraineană. Azarov a dat asigurări că aderarea la Uniunea Vamală, condusă de Rusia, nu s-a aflat până acum în discuţiile dintre Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici. Sigur, nimeni nu-l crede. Pe de altă parte, UE somează că bascularea în autoritarism a Ucrainei ar putea avea consecinţe nefaste, ca de exemplu îngheţarea activelor şi interdicţia la viză pentru oficialii ucraineni vinovaţi de represiunea politică. Practic, Kievul se află într-o menghină destul de dureroasă şi de riscantă în acelaşi timp. Şi Ucraina este o ţară cu 42 de milioane de locuitori.